„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Rugăciuni pentru cei bolnavi, în Moldova
În parohiile din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei se oficiază cu precădere în perioada Postului Mare Taina Sfântului Maslu. Acestea sunt săvârşite de un sobor de preoţi, în prezenţa a numeroşi credincioşi care au nevoie de sănătate sufletească şi trupească.
Credincioşii din Parohia Bohotin, Protopopiatul 2 Iaşi, au participat vineri, 1 aprilie 2016, la întrunirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Ierarh Spiridon“ al Protopopiatului 2 Iaşi. Un sobor de preoţi a săvârşit slujba Aghesmei mici şi Taina Sfântului Maslu, în prezenţa a peste 200 de credincioşi, în care s-au numărat mulţi copii şi tineri. La final, părintele Daniel Porfir, protopop al Protopopiatului 2 Iaşi, a prezentat tema „Taina Sfântului Maslu: învăţături duhovniceşti în slujbele din Postul Mare“. S-a accentuat legatura dintre evangheliile Sfântului Maslu şi folosul lor pentru suflet. După cum ne-a relatat preotul paroh Iulian Andrei, cu acest prilej, s-a prezentat proiectul „Un martie binecuvântat la Bohotin“, realizat de copiii din parohie pentru concursul „Biserica şi şcoala din sufletul meu“.
Pelerini din zona Bacăului s-au rugat vineri, 1 aprilie 2016, alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în cadrul slujbei Sfântului Maslu, oficiată la biserica Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului“ - Valea Budului. Alături au fost şi credincioşii din cartierul Bistriţa Lac, însoţiţi de preoţii Bisericii „Buna Vestire“ şi alţi slujitori ai Sfântului Altar din parohiile Protopopiatului Bacău. „Seara de vineri a fost a treia întâlnire în spaţiul sacru al aşezământului monahal din apropierea Bacăului din Postul Învierii Domnului, la care ierarhul a participat dimpreună cu cei care au dorit să urce la «Meteora» Bacăului. Aşa cum a devenit obiceiul, în după-amiezile de vineri, pe toată durata Postului Învierii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim se roagă pentru cei bolnavi sufleteşte şi trupeşte, citeşte rugăciuni speciale de dezlegare pentru creştini, rostind şi cuvânt de învăţătură şi întărire în dreapta credinţă“, a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Vineri, 1 aprilie 2016, în Biserica „Sfinţii Arhangheli“ din Parohia Orbeni I a avut loc întâlnirea preoţilor Cercului Pastoral numărul 2 al Protopopiatului Sascut. Programul a cuprins oficierea Tainei Sfântului Maslu şi a Aghesmei mici pentru un tânăr foarte bolnav. Credincioşii prezenţi au fost invitaţi să participe fiecare după posibilităţi la colectarea unui ajutor financiar pentru acel tânăr din parohie, urmând ca acţiunea să continue şi în parohiile arondate cercului pastoral respectiv.