„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Rugăciuni pentru făuritorii Unirii Principatelor din 1859
10.000 de persoane s-au adunat ieri, 24 ianuarie 2016, în Piaţa Unirii din Iaşi, pentru a lua parte la manifestările organizate de municipalitate cu prilejul împlinirii a 157 de ani de la Unirea Principatelor Române. În cadrul evenimentului a fost oficiat un ceremonial religios de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, urmat de discursurile oficiale, de depunerile de coroane la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi de parada militară. La finalul manifestărilor publice, oficialităţile centrale şi judeţene prezente, printre care s-au numărat preşedintele României, Klaus Iohannis, şi prim-ministrul Dacian Cioloş, au participat la slujba de pomenire pentru domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi pentru înfăptuitorii Unirii Principatelor, precum şi pentru domnitorii Vasile Lupu şi Dimitrie Cantemir, oficiată de IPS Mitropolit Teofan în biserica Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi.
Ieri, 24 ianuarie 2016, în Piaţa Unirii din Iaşi, 10.000 de oameni au fluturat steguleţe cu drapelul României, în cinstea împlinirii a 157 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor cu Moldova. IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost prezent la eveniment, oficiind împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi slujba Te Deumului în amintirea făuritorilor Unirii din anul 1859. Slujba de mulţumire s-a oficiat şi ca evocare a multelor slujbe de Te Deum care s-au săvârşit în momentele istorice importante care au dus la Unirea Principatelor: cu o slujbă de Te Deum au început lucrările Adunărilor ad-hoc din Moldova şi Ţara Românească, o slujbă de Te Deum a precedat lucrările Adunării elective din Moldova, care l-a ales pe Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei, şi tot cu slujba de Te Deum a început şi Adunarea electivă de la Bucureşti, care l-a ales domnitor tot pe Cuza.
La eveniment au fost prezenţi preşedintele României, Klaus Iohannis, şi premierul Dacian Cioloş, precum şi mai mulţi membri ai Guvernului, alături de primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, de primarul interimar al municipiului Iaşi, Mihai Chirica, şi de preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Iaşi, Victorel Lupu.
Primul discurs oficial a fost cel al şefului statului, d-l Klaus Iohannis, care a transmis un mesaj de unitate, după care a urmat discursul prim-ministrului Dacian Cioloş. Prezent pentru al zecelea an consecutiv la evenimentele de la Iaşi din 24 ianuarie, primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, şi-a exprimat în discursul său speranţa unirii într-un timp cât mai scurt a Basarabiei cu România.
„Cinstirea noastră adusă lor este şi devine adevărată numai în măsura în care gândul lor este preluat şi pus în aplicare“
În cuvântul rostit cu ocazia Micii Uniri de la Iaşi, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a subliniat ce înseamnă a ne cinsti cu adevărat înaintaşii: „Purtarea de grijă a lui Dumnezeu, oameni vizionari, context exterior favorabil, capacitatea de jertfă a moldovenilor de a renunţa la statutul de capitală a ţării - toate acestea au condus la unirea fundamentală din 1859, fără de care credem că unirea cea mare din 1918 nu s-ar fi împlinit. Am înălţat rugăciune sfântă pentru toţi cei care, în diferite forme, dar cu acelaşi gând, au făurit Unirea. Cinstirea noastră adusă lor este şi devine adevărată numai în măsura în care gândul lor este preluat şi pus în aplicare. Iar aşteptarea lor îndreptată din veşnicie către noi, cei de astăzi, nu poate fi altceva decât credinţă în Dumnezeu, integritatea ţării, revenirea acasă a Basarabiei, apărarea familiei, stoparea dezastrului demografic şi rezolvarea problemei legate de emigrarea românilor în afară, precum şi cinste, onestitate şi înţelegere între noi“.
La final, potrivit tradiţiei, o parte dintre persoanele prezente s-au prins în Hora Unirii.
Slujba Parastasului pentru domnitorii Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir şi Alexandru Ioan Cuza
Tot ieri, 24 ianuarie 2016, oficialităţile prezente la Iaşi, în frunte cu preşedintele României, Klaus Iohannis, şi cu premierul Dacian Cioloş, la invitaţia Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, au poposit timp de câteva minute în biserica Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi, unde IPS Părinte Teofan a oficiat o slujbă de Parastas pentru domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi pentru înfăptuitorii Unirii Principatelor, precum şi pentru domnitorii Vasile Lupu şi Dimitrie Cantemir, ale căror oseminte sunt aşezate tot în locaşul de cult monahal ieşean.