Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova „Să trăim aceste zile binecuvântate întru lumina cea neînserată”

„Să trăim aceste zile binecuvântate întru lumina cea neînserată”

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Tudorel Rusu - 28 Decembrie 2018

Sărbătoarea Naşterii Domnului a fost prilej de mare bucurie şi în capitala Moldovei. La Iaşi, sute de credincioşi au participat la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Mitropolitană de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

De sărbătoarea Naşterii Domnului, sute de ieşeni s-au rugat în Catedrala Mitropolitană împreună cu ierarhul lor. Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie împreună cu preoţii şi diaconii slujitori de la Catedrala Mitropolitană.

După citirea Sfintei Evanghelii, arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iaşi, a citit, din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Pastorala la sărbătoarea Naşterii Domnului transmisă de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

În cadrul slujbei arhiereşti a avut loc şi o hirotonie, cea a diaconului Andrei Grosu întru preot, pe seama Capelei Şcolii Normale „Vasile Lupu” din Iaşi, ce poartă hramul Sfinţilor Trei Ierarhi.

La finalul slujbei, IPS Părinte Teofan le-a adresat câteva cuvinte credincioşilor prezenţi: „Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să trăim aceste zile binecuvântate de Crăciun, de Anul Nou şi de Bobotează întru lumina cea neînserată a Împărăţiei Sale. Să ne bucurăm şi de bunătăţile pământului, să nu uităm de binecuvântările Cerului. Şi aşa, nădăjduind, vom pătrunde, cu ajutorul lui Dumnezeu şi întăriţi de mila, iertarea, binecuvântarea şi iubirea lui, în Noul An care va veni cu greutăţile şi cu bucuriile sale. Cel care are credinţă în Dumnezeu însă, atunci când totul este bine, nu se mândreşte, iar când apar necazuri şi supărări, nădăjduieşte în Domnul, nu deznădăjduieşte prin starea cea tristă prin care trece. Slavă lui Dumnezeu pentru toate şi mulţumim fraţilor preoţi pentru împreuna-slujire şi dumneavoastră, credincioşilor, care, cei mai mulţi, v-aţi împărtăşit cu Sfintele Taine, iar ceilalţi v-aţi împărtăşit din cuvântul Domnului, al Cărui nume să fie binecuvântat de acum şi până-n veac. Amin!”.

Credincioşii prezenţi în număr mare la Catedrala Mitropolitană au primit, conform tradiţiei, binecuvântarea ierarhului.