„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Sărbătoare alături de moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, la Bacău
Sute de credincioşi băcăuani au trecut miercuri, 9 decembrie 2015, prin faţa raclei ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Nicolae. Acestea au fost aduse spre închinare de la Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Nou din Bucureşti la Catedrala „Sfântul Nicolae“ din municipiul Bacău. În duh de rugăciune, cu suflete smerite, băcăuanii şi-au plecat genunchii sărutând mâna dreaptă a celui care a făcut să strălucească lumina lui Hristos din Mira Lichiei în întreaga lume, fiind cel mai iubit de tineri între sfinţii Bisericii noastre. „Evenimentul, sărbătoare şi istorie pentru Eparhia Romanului şi Bacăului, a fost încununat de săvârşirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, alături de un impresionant sobor de 40 de preoţi şi diaconi. La final, IPS Arhiepiscop Ioachim a oficiat slujba Parastasului pentru tinerii mutaţi din această viaţă în urma incendiului de la Clubul Colectiv, la împlinirea a 40 de zile de la tragicul eveniment“, a relatat părintele Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Tot miercuri, la orele serii, IPS Ioachim a slujit Taina Sfântului Maslu în Catedrala „Sfântul Nicolae“ din Bacău. Ieri-dimineaţă, racla cu moaştele Sfântului Nicolae a ajuns la Roman.