„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va fi lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre. Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide.”
Sărbătoare în Parohia Bocniţa, Protopopiatul 3 Iaşi
Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ - Bocniţa, comuna Sineşti, Protopopiatul 3 Iaşi, şi-a serbat ieri ocrotitorii. Un sobor de preoţi a oficiat Vecernia unită cu Litia în ajunul hramului.
Credincioşii din localitatea Bocniţa, comuna Sineşti, judeţul Iaşi, au participat ieri la slujbele dedicate hramului bisericii din satul lor. Programul liturgic a început marţi, 28 iunie 2016, la orele serii, când un sobor de preoţi a săvârşit slujba Vecerniei unită cu Litia. La slujbă au participat şi reprezentanţii autorităţilor locale, dar şi alţi invitaţi care au sprijinit şi vor ajuta în continuare parohia în lucrarea administrativă şi misionară. Cântările Vecerniei, frumos interpretate de tinerii prezenţi la slujbă, au slăvit pe cei doi mari corifei ai Bisericii, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Cu multă evlavie şi bucurie, cei prezenţi s-au rugat împreună la ceas de seară în locaşul de închinare din Bocniţa, înconjurat de un peisaj deosebit. Predica de la finalul slujbei a fost ţinută de preotul Bogdan Orzetic de la Parohia Scobâlţeni, Protopopiatul 3 Iaşi, care i-a îndemnat pe credincioşi să aibă în minte chipurile Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, pentru că „scopul vieţii creştinului este dobândirea sfinţeniei“. Părintele paroh Stelian Sandovici a mulţumit tuturor pentru că au fost prezenţi la priveghere şi i-a îndemnat pe oameni să participe la sfintele slujbe pentru a-L slăvi pe Dumnezeu şi pentru a căuta să-şi mântuiască sufletul. Amintim că biserica Parohiei Bocniţa se află în stadiul de pictură, în ultimii ani fiind realizate multiple lucrări de reabilitare şi înfrumuseţare. La iniţativa preotului paroh Stelian Sandovici, persoanele defavorizate din parohie au fost sprijinite prin intermediul Fundaţiei „Rumänienhilfe“ („Ajutor pentru România“) din Wuppertal, coordonată de ing. Arno Gerlach, având sprijinul prof. univ. dr. Michael Beck, stabilit în Germania. În acelaşi timp, sunt organizate activităţi numeroase cu micii enoriaşi ai parohiei, cu scopul de a-i apropia de Biserică şi de a-i ajuta să pătrundă în tainele credinţei noastre strămoşeşti.


