„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului în Moldova
În Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, numeroase locaşuri de închinăciune îşi serbează marţi, 15 august 2017, hramul. Cu acest prilej, credincioşii sunt aşteptaţi să participe la sfintele slujbe, înălţate în ziua pomenirii Adormirii Maicii Domnului.
Adormirea Maicii Domnului este sărbătorită în fiecare an de credincioşii ortodocşi de pretutindeni. Numeroase locaşuri de închinăciune din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, şi nu numai, au fost închinate acestei zile însemnate. Zeci de biserici din Moldova Sfântului Voievod Ştefan cel Mare s-au ridicat de-a lungul timpului în cinstea Maicii Domnului, acest lucru arătând evlavia credincioşilor la cea care prin rugăciunile ei mijloceşte la tronul Preasfintei Treimi. De ziua hramului, la Mănăstirea Varatic, maicile s-au pregătit şi în acest an pentru a primi credincioşii din întreaga ţară ce vor trece pragul mănăstirii. În ajunul sărbătorii, va fi săvârşită Privegherea, urmată de slujba Prohodului. Zi deosebită va fi marţi şi la Mănăstirea Bistriţa din judeţul Neamţ şi la Mănăstirea Zosin din judeţul Botoşani. Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi o va cinsti în md deosebit pe Maica Domnului. Sfânta Liturghie în ziua Praznicului Adormirii Maicii Domnului va fi oficiată de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar Patriarhal. Biserica mare a Mănăstirii Putna va îmbrăca straie de sărbătoare. În Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor va mai fi hram la mănăstirile Rarău şi Humor. În Episcopia Huşilor, îşi sărbătoresc hramul mănăstirile Bujoreni, Mălineşti şi Moreni, iar în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului este hram la mănăstirile Tisa Silvestri şi Diaconeşti, la Biserica Precista Mare din Roman şi la Biserica Precista din Bacău. La acest din urmă locaş a fost adusă spre închinare de la Mănăstirea Neamţ icoana făcătoare de minuni „Trihirussa” a Maicii Domnului.
Prezenţa acestei icoane la Biserica Precista face parte dintr-un program cultural-duhovnicesc intitulat „Zilele Precistei la Bacău”, care se va încheia pe 15 august. Mâine, 13 august 2017, Sfânta Liturghie va fi oficiată de IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.