„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Sărbătoarea Întâmpinării Domnului în Moldova
Praznicul Întâmpinării Domnului va fi marcat în mod deosebit la Catedrala Mitropolitană din Iași, care își serbează hramul istoric. Sărbătoare va fi astăzi, 2 februarie, la Botoșani și la Bacău.
Catedrala Mitropolitană din Iași va fi astăzi, 2 februarie 2018, loc de pelerinaj pentru mii de credincioși. Locașul de închinăciune își serbează hramul istoric - Întâmpinarea Domnului. După cum ne‑a relatat arhim. Dosoftei Șcheul, Mare Eclesiarh al catedralei, aseară slujba Privegherii a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de un sobor de preoți și diaconi. În această dimineață, programul liturgic va începe la ora 7:00 cu Miezonoptica și va continua cu Acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos și Ceasurile. În jurul orei 9:00 va începe Sfânta Liturghie, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, înconjurat de un sobor de ierarhi. Alături de ierarh vor sluji preoți și diaconi de la Catedrala Mitropolitană și de la mănăstirile ieșene. Hramul istoric al catedralei, „Întâmpinarea Domnului”, este sărbătorit de peste un secol. În acest locaș de închinăciune se află moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, a cărei prăznuire este pe 14 octombrie. Atunci, mii de pelerini din toată țara se îndreaptă spre Iași pentru a se ruga celei „mult‑folositoare”.
Zi de hram este astăzi la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din Botoșani. Aceasta a fost zidită în anul 1826 de către Costache Roset, vornic de Botoșani, și soția sa Maria. A fost închinată, conform voinței sale testamentare, ca metoc al Mănăstirii Vorona din ținutul Botoșanilor, situație care a durat scurt timp (1862‑1864). În orașul Bacău, Biserica „Întâmpinarea Domnului”, numită și „biserica tinerilor”, îmbracă straie de sărbătoare. Sfântul locaș se află în construcție din anul 2007.