„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Sărbătoarea Naşterii Domnului în Parohia Breazu
Biserica parohială de la Breazu s-a înveşmântat în strai de bucurie sfântă, primind cum se cuvine pe cei dintâi colindători care i-au trecut pragul. Corul mixt al Seminarului Teologic Ortodox din Iaşi, dirijat de prof. diac. Mihai Ursache, a susţinut un minirecital de colinde care a primit nu doar ropote de aplauze, ci a reuşit să producă lacrimi de bucurie în ochii celor prezenţi.
Programul va continua în zilele următoare cu vizita pastorală la casele credincioşilor cu sfânta icoană a marii sărbători a Naşterii Domnului.
Un alt moment deosebit ce dă farmec săptămânii dinaintea Naşterii Domnului este dat de pregătirea darurilor de Crăciun pentru cei mici, dar şi pentru cei mari. Prin generozitatea câtorva enoriaşi din parohie, dar şi de peste hotare, va fi adusă şi anul acesta, unui număr de circa 20 de familii nevoiaşe, bucuria de a avea pentru masa de Crăciun un pachet consistent constând din alimente şi dulciuri, precum şi a unei maşini cu lemne pentru iarnă ce va fi oferită unei femei văduve.
În ajunul Naşterii Domnului, după oficierea Vecerniei Mari cu Litia, un grup de colindători locali, îmbrăcaţi în costume populare specifice zonei Breazu-Rediu, formaţie ce doreşte să reînvie vechile tradiţii populare specifice acestei zone, îi va colinda pe cei prezenţi în biserică.
Ziua cea mult aşteptată a Naşterii Domnului aduce cu sine mulţime multă de copii la Sfânta Biserică, cei mai mulţi dintre dânşii împărtăşindu-se în cadrul solemn al Sfintei Liturghii de Crăciun, pentu ca apoi, după intonarea în cor a colindului tradiţional, să primească darul de Crăciun, aproximativ 100 de sacoşe cu dulciuri. (Pr. paroh Gabriel Coroamă, duhovnic în cadrul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi)