„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului, în Moldova
Biserica noastră cinsteşte astăzi, 6 august 2016, Schimbarea la Faţă a Domnului. În Mitropolia Moldovei şi Bucovinei există mai multe locaşuri de închinare care poartă acest hram.
Credincioşii Bisericii Ortodoxe serbează astăzi Schimbarea la Faţă a Domnului. Numeroase biserici de mănăstire sau de parohie din Moldova sunt închinate acestui praznic împărătesc. Mănăstirea „Schimbarea la Faţă“ de pe Muntele Ceahlău, judeţul Neamţ, îmbracă straie de sărbătoare. Aseară s-a oficiat slujba Privegherii, iar în această dimineaţă, în jurul orei 9:00, va fi întâmpinat Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care va sluji Sfânta Liturghie alături de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. Mănăstirea „Schimbarea la Faţă“ de pe Muntele Ceahlău a fost ridicată în memoria sihaştrilor, călugări şi călugăriţe, care s-au nevoit în aceste părţi de-a lungul veacurilor, coborând prin rugăciune cerul pe pământul Moldovei şi înălţând sufletele oamenilor în împărăţia lui Dumnezeu. În edificarea locaşului şi-au adus contribuţia credincioşii din comuna Ceahlău şi din alte localităţi din împrejurimi, cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, cu osteneala părintelui Mihai Damian, protopop al Protopopiatului Ceahlău, şi a vieţuitorilor din această mănăstire. Transportarea bisericii s-a realizat cu ajutorul elicopterului, prin cheltuiala Armatei Române şi a Prinţului Dimitrie Sturdza. Sfinţirea sfântului locaş de pe Ceahlău a avut loc în anul 1993 şi a fost oficiată de PF Părinte Patriarh Daniel. Hram va fi azi şi la Mănăstirea Sihla din judeţul Neamţ, a cărei biserică din lemn, aflată în apropiere, printre stânci, este închinată Schimbării la Faţă. Aseară s-a săvârşit slujba Privegherii de către un sobor de preoţi şi diaconi, iar în această dimineaţă se va sluji Sfânta Liturghie. Pelerinii sunt aşteptaţi astăzi în judeţul Neamţ la sărbătoarea Schitului Icoana Nouă al Mănăstirii Neamţ şi la Mănăstirea Nechit din comuna Borleşti. Zi de bucurie va fi în Parohia Taşca, Protopopiatul Piatra Neamţ, la Biserica „Schimbarea la Faţă“ a Mănăstirii Pietricica din Piatra Neamţ, la Biserica „Schimbarea la Faţă“ - Socola din Iaşi şi la Biserica „Schimbarea la Faţă“ a Parohiei Cucuteni - Leţcani, Protopopiatul 1 Iaşi. În Eparhia Huşilor îşi serbează hramul Biserica „Schimbarea la Faţă“ din Huşi şi Mănăstirea „Schimbarea la Faţă“ - Dobrina din judeţul Vaslui, iar în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor va fi sărbătoare la Mănăstirea Slatina din judeţul Suceava. Mănăstirea Berzunţi din judeţul Bacău îşi aşteaptă credincioşii pentru a participa la sfintele slujbe dedicate hramului. Slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de ierarhul locului, IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.