„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Sărbătorirea Sfinţilor Atanasie şi Chiril, la Mănăstirea Copou
Mănăstirea „Sfinţii Atanasie şi Chiril“ din cartierul ieşean Copou şi-a serbat luni, 18 ianuarie 2016, hramul. În ajunul sărbătorii, a fost săvârşită slujba Privegherii, iar în ziua hramului Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul.
Sfinţii Atanasie şi Chiril, pomeniţi în calendarul Bisericii noastre pe 18 ianuarie, au fost prăznuiţi de obştea Mănăstirii Copou din Iaşi. An de an, credincioşii îşi manifestă evlavia faţă de cei doi arhiepiscopi ai Alexandriei, prin participarea la sfintele slujbe închinate lor. Vremea geroasă nu a stat în calea oamenilor, care au urcat până la aşezarea monahală pentru a asculta cântările religioase din ajunul hramului. Acestui moment s-au alăturat părinţi din mănăstirile moldave şi preoţi de la parohii, formând, împreună cu maicile stareţe şi cele din obştile monahale, un glas comun de rugăciune. În semn de preţuire faţă de Cel Preaînalt, faţă de Maica Domnului şi faţă de sfinţi, maicile de la Copou au împodobit frumos catapeteasma sfântului locaş. Mai bine de trei ore de Priveghere au fost petrecute într-o linişte deplină, cei prezenţi căutând astfel să se împărtăşească din duhul mănăstirii, pe care să-l poarte cât mai multă vreme în inimi. De altfel, acest duh de pace este căutat de aproape două decenii la Copou, unde Sfânta Liturghie şi celelalte rânduieli se săvârşesc zilnic. La finalul Privegherii, arhimandritul Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, a vorbit despre viaţa Sfinţilor Atanasie şi Chiril.
„Să nu ne temem de nimic din lumea aceasta“
În ziua hramului aşezământului monastic, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. De dimineaţă, ierarhul a fost întâmpinat de soborul slujitorilor şi de obştea mănăstirii, precum şi de credincioşi. Din soborul de preoţi a făcut parte şi arhimandritul Nichifor Horia, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor. În cadrul slujbei, au fost înălţate rugăciuni de slavă, de mulţumire şi de cerere Preabunului Dumnezeu. În acelaşi timp, au fost pomeniţi ctitorii bisericii, mutaţi la Domnul. Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul a adresat un cuvânt de învăţătură în care a făcut referire la învăţăturile care se desprind din viaţa Sfinţilor Atanasie şi Chiril. „Sfinţii Atanasie şi Chiril au fost deposedaţi de multe ori de slava aceasta din lume, fiind cufundaţi în smerenie, răbdare şi umilinţă multă. De multe ori, atunci când suntem încercaţi, nu ne punem nădejdea în Dumnezeu şi nu ne raportăm în mod direct la Hristos, care a biruit păcatul şi moartea. Trebuie să fim conştienţi că binele va birui, aşa cum s-a întâmplat în viaţa Mântuitorului Hristos şi în cea a Sfinţilor Atanasie şi Chiril. Biruinţa celor doi sfinţi se vede în parcursul istoric. Să nu ne temem de nimic din lumea aceasta, în afară de Dumnezeu. Teama de Dumnezeu să fie plină de dragoste şi de credinţă. Să fim optimişti pentru că astfel primim putere. Credinţa în Dumnezeu să fie însoţită de nădejdea că binele va birui“, s-a exprimat Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul. Arhimandritul Nichifor Horia a mulţumit, din partea părinţilor şi obştii de la Copou, Episcopului-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului pentru că a slujit Sfânta Liturghie. Credincioşii au primit la final câte o iconiţă din partea ierarhului, iar apoi li s-a oferit anaforă şi un pachet cu alimente.