„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
„Şcoala altfel“ la Schitul Iteşti
Copiii de la Grădiniţa numărul 18, structură a Şcolii „Alexandru Ioan Cuza“ din Bacău, au vizitat marţi, 19 aprilie 2016, Schitul „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana“ de la Iteşti. Micuţii au fost conduşi mai întâi în Paraclisul „Izvorul Tămăduirii“, iar apoi au ajuns la ferma de la Iteşti. Au ascultat cu atenţie cum s-au plantat şi cum s-au dezvoltat plantele din solar şi au primit gogoşi calde, pregătite cu dragoste de maicile care vieţuiesc aici. „Primiţi cu multă dragoste de părintele Codrin Laslău şi de arhimandritul Nicodim Biţic, după cuvenita închinare, ne-am îndreptat spre ferma de animale unde copiii au fost foarte încântaţi. Cu toţii ne-am simţit minunat şi acest moment special nu-l vom uita curând. Nu găsesc cuvinte pentru a spune cât de frumos am fost primiţi şi cât de mult ne-a impresionat ordinea şi aerul mănăstiresc“, a declarat educatoarea Greta Zaharia.