„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Şcoală de vară în Parohia „Sfântul Ştefan cel Mare şi Sfânt“ din Roman
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în contextul Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox, în perioada 12-14 august 2016, sub directa coordonare a Protopopiatului Roman, s-a desfăşurat, în Parohia „Sfântul Ştefan cel Mare şi Sfânt“ din Roman, activitatea catehetică şi educaţională „Copiii, minunea lumii!“. Copiii din parohie şi nu numai, cu vârste între 7 - 15 ani, coordonaţi de părintele paroh Vasile Ghiniţă-Şerban, în colaborare cu învăţătoarea Axinia Carmen, au participat, după Sfânta Liturghie, la un program cultural, de creaţie şi de interpretare, cu caracter interactiv. Astfel, la început, a fost vizionat filmul „Ce este Biserica“, după care, folosind şi materialele puse la dispoziţie, s-au purtat discuţii având ca motto: „Nu este suficient Dumnezeu? Ce este Biserica?“. Programul a continuat cu concursul interactiv cu tema: „Ştefan cel Mare, domnitorul Sfânt al Moldovei, ctitor de suflet şi ţară“. Toţi copiii au primit din partea Înaltpreasfinţitului Ioachim diplome de participare, iar cei care s-au distins în mod deosebit, mai ales la cele două concursuri, au primit pe lângă diplome şi numeroase cadouri.