„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Şcoală de vară la Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din Suceava
În perioada 22 iulie - 11 august 2019, la Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” din cartierul sucevean Burdujeni s-a desfăşurat cea de-a X-a ediţie a Şcolii de vară „Mâini dibace, minţi agere”.
Mai multe detalii cu privire la această activitate ne-a oferit prof. Ramona Nicoleta Husarciuc: „Tocmai ce am încheiat activităţile Şcolii de vară intitulate «Mâini dibace, minţi agere» - ediţia a X-a. Proiectul s-a desfăşurat pe parcursul a trei săptămâni, 22 iulie - 11 august 2019, având 8 ore de activităţi zilnic. Participanţii, peste 90 de persoane la număr, s-au bucurat de activităţile din secţiunea «Ne jucăm şi învăţăm» şi de atelierele de creaţie în limba engleză, de educaţie pentru sănătate, de încondeiat ouă, de cusături tradiţionale, de sculptură şi de pictură bizantină. Toţi participanţii de la secţiunea «Ne jucăm şi învăţăm» ne-au arătat cât de creativi pot fi. S-au străduit să realizeze flori de hârtie cât mai frumoase, căsuţe din biscuiţi pentru ursuleţi, să decoreze obiecte folosind sfoară sau tehnica şerveţelului. Jocurile propuse de coordonatori au avut mare trecere. Am participat şi noi, adulţii, alături de copii, amintindu-ne astfel de jocurile copilăriei noastre. Atelierele de lucru au atras copii de vârstă mai mare, de gimnaziu şi liceu. Aceştia au lucrat, au socializat, au găsit rezolvări la obstacolele apărute şi s-au bucurat împreună de roadele muncii lor. A fost o perioadă solicitantă pentru noi, coordonatorii, dar satisfacţia avută la final, când am expus lucrările copiilor, a fost specială. Ne-am bucurat împreună, am consolidat prietenii, am întâlnit oameni frumoşi, am împărţit premii şi nu ne-am despărţit până când nu ne-am promis să ne revedem şi la alte activităţi ale Asociaţiei «Mereu tineri», cel mai târziu la următoarea ediţie a Şcolii de vară. Închei, adresând mulţumiri ostenitorilor şi participanţilor pentru clipele petrecute împreună”. (Prof. Ramona Nicoleta Husarciuc)