„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Şcoala de vară la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi are loc în aceste zile Şcoala de vară „TEOIST”, prin care se urmăreşte îmbunătăţirea oportunităţilor de participare la învăţământul universitar a elevilor cu risc de abandon.
Şcoala de vară de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi a debutat luni, 8 iulie, în prezenţa părintelui decan Ion Vicovan, cel care le-a urat numeroşilor elevi participanţi un cuvânt de bun venit şi care a susţinut şi primul curs destinat acestora.
Sub-proiectul TEOIST este promovat de comunitatea academică a facultăţilor de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” şi Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi are drept scop crearea unei experienţe universitare timpurii pentru 150 de elevi înscrişi în clasele terminale din liceele eligibile din cadrul schemei de granturi pentru licee, la una din specializările propuse: Teologie Ortodoxă sau Istorie.
Proiectul se va derula pe perioada a trei ani, cu două grupe simultane, formate din minimum 25 de elevi aflaţi în situaţii de risc, selectaţi din liceele eligibile pentru a primi finanţare prin schema de granturi ROSE. Programul punte va avea o durată de 2 săptămâni (14 zile), cu orar complet de 6 ore/zi, inclusiv sâmbăta şi duminica şi se va derula în luna iulie a anilor 2019, 2020 şi 2021.
Elevii vor beneficia de un program intens şi diversificat de cursuri prin care se vor familiariza cu specificul domeniilor teologiei şi istoriei şi vor înţelege care sunt exigenţele de calitate a pregătirii universitare. Prin intermediul atelierelor de lucru, elevii îşi vor îmbunătăţi abilităţile de comunicare orală şi în scris şi vor deprinde noi abilităţi digitale.
Vizitele de studii efectuate în sit-uri istorice şi în atelierul de restaurare a artefactelor bisericeşti vor contribui la conştientizarea importanţei conservării patrimoniului artistic, religios şi arhitectural, pentru definirea identităţii creştine, culturale şi naţionale. O atenţie deosebită se va acorda activităţii de consiliere profesională şi de orientare în carieră prin care elevul va beneficia de asistenţă de specialitate pentru a decide în mod informat şi corect viitorul parcurs universitar, în acord cu aspiraţiile, dar şi cu potenţialul propriu de cunoaştere.
În beneficiul elevilor vor fi organizate competiţii sportive şi activităţi recreative prin intermediul cărora elevii vor experimenta spiritul de echipă, dorinţa de a fi lider, capacitatea de a se exprima artistic şi alte însuşiri cu potenţial valorizator. Evenimentele culturale (vizite la muzeu, spectacole, filme) vor conduce la o mai bună cunoaştere a patrimoniului artistic şi cultural al Iaşului universitar şi îi vor ajuta să evalueze şi să aprecieze perspectivele pe care le presupune viaţa de student. Pentru a experimenta cu adevărat ce înseamnă condiţii de campus, elevii vor fi cazaţi în căminele universităţii şi li se va servi masa la cantină. Ei vor beneficia deopotrivă de facilităţile de educaţie ale universităţii: săli de conferinţe, de seminar, laboratoare informatice şi multi-media, bază sportivă şi zone de agrement din campus. Universitatea va antrena un număr consistent de specialişti (cadre didactice, personal administrativ) care vor sprijini grupul-ţintă în activităţile programului-punte. Elevii vor fi coordonaţi şi supravegheaţi, inclusiv pe timpul nopţii, de o echipă de minimum 15 supraveghetori (5 supraveghetori/an). (Pr. lect. univ. dr. Emilian Iustinian Roman - director de grant)