„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Şcoala „George Tofan“ din localitatea suceveană Bilca, sfinţită de PS Părinte Damaschin Dorneanul
Duminică, 5 noiembrie 2017, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la biserica Parohiei Bilca 1 şi a oficiat slujba de Sfinţire a Şcolii „George Tofan“ din această localitate.
În Duminica a 22-a după Rusalii (A bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr), PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a fost prezent în mijlocul credincioşilor din localitatea Bilca - Protopopiatul Rădăuţi.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită la biserica Parohiei Bilca 1, din sobor făcând parte părintele paroh Gheorghe Calancea, alături de numeroşi părinţi invitaţi.
În cuvântul de învăţătură, PS Părinte Damaschin a evidenţiat însemnătatea milosteniei în viaţa credincioşilor: „Să ne fie milă de cei care nu au şi să ne fie milă de sufletul nostru, pentru că lui Dumnezeu Îi este milă de viaţa noastră veşnică. Să nu fim insensibili, să nu fim cu inima împietrită faţă de cel care nu are. Nu-l judeca pe cel sărman; dacă nu ai ce să-i dai, măcar nu-l judeca, măcar spune o rugăciune pentru dânsul“.
La finalul Sfintei Liturghii, a fost oficiată slujba Parastasului pentru George Tofan, fiu al satului Bilca, pedagog, publicist şi artizan al unirii Bucovinei cu România.
„O şcoală deschisă închide poarta unei închisori a minţii“
În continuare, în prezenţa a sute de persoane, a reprezentanţilor autorităţilor judeţene şi locale, PS Părinte Damaschin Dorneanul, împreună cu soborul de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba de Sfinţire a noii clădiri a Şcolii „George Tofan“. Noua clădire a şcolii este rezultatul unui proiect implementat de Primăria Bilca în colaborare cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Banca Mondială, valoarea proiectului ridicându-se la 1.600.000 de lei.
„Vreau să vă pun la suflet un cuvânt pe care l-am citit deasupra intrării într-o sală de clasă şi care zice aşa: „Cine deschide poarta unei şcoli închide poarta unei închisori“ - Victor Hugo). Nu mă refer aici la închisorile unde sunt trimişi cei care, într-un fel sau altul, încalcă legile statului. O şcoală deschisă închide poarta unei închisori a minţii. Şcoala prin care am trecut noi a avut marele dar că ne-a deschis mintea, ne-a deschis un orizont de cultură şi de cunoştinţe, ne-a deschis inima să-i înţelegem şi pe ceilalţi şi, mai mult decât atât, ne-a învăţat să fim oameni“, a subliniat ierarhul la finalul slujbei de Sfinţire.