„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Şcoala parohială de vară, sub semnul bucuriei duhovniceşti
Suntem în vacanţa de vară şi timpul ei preţios este petrecut în cele mai educative moduri de către copii şi tineri. Ceea ce ar putea oferi în plus o şcoală de vară, din punct de vedere educativ, faţă de programul clasic al taberelor susţinute de unele parohii, este inserarea activităţilor de tip catehetic, situaţie de care devin conştienţi din ce în ce mai mulţi preoţi organizatori. Catehezele completează partea de creştere frumoasă a copiilor, ceea ce îi ajută la descoperirea sensului vieţii şi a apartenenţei lor la Biserică şi comunitate.
În cadrul unei şcoli parohiale de vară, copiii şi tinerii sunt implicaţi într-un program interactiv, care îmbină activităţi educative, formative şi creative cu dezbateri sau teme legate de cunoaşterea lumii în care trăim prin credinţă şi valori morale.
În Protopopiatul Piatra Neamţ sunt parohii care organizează şcoli de vară şi cateheze pentru copii şi tineri, pentru a aşeza în centrul activităţilor pe Mântuitorul Iisus Hristos şi învăţătura Lui cuprinsă în Sfânta Scriptură şi în scrierile Sfinţilor Părinţi, în tinda Bisericii.
Parohia „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” - Ivaneş a organizat prima ediţie a Şcolii de Vară „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” în perioada 25-30 iunie 2018.
Această activitate s-a adresat copiilor de gimnaziu şi a fost gândită şi aplicată de către părintele paroh Constantin Poloşan, împreună cu un grup de studenţi, la care s-au adăugat cadre didactice implicate în procesul instructiv-educativ din şcolile din zonă. Scopul acestei activităţi a fost conştientizarea elevilor cu privire la necesitatea implicării lor în viaţa Bisericii, dar şi a societăţii, potrivit rolului pe care îl are un creştin adevărat în zilele noastre. Programul Şcolii de Vară a fost unul transdisciplinar, care a trecut prin Religie, Artă, Istorie, pentru a ajunge la modelul de viaţă desăvârşită în Hristos.
Au susţinut activitatea prin cuvântări părintele paroh şi cadrele didactice participante, printre acestea numărându-se doamna preoteasă Cristina-Diana Poloşan, doamna educatoare Minodora Voaideş şi doamna învăţătoare Aurica Florea. Ele au vorbit despre participarea la slujbele Bisericii, educaţia religioasă în familie, alegerea duhovnicului, rolul rugăciunii în viaţa elevului. Temele prezentate au fost interactive şi au fost centrate pe participarea activă a copiilor. Părintele paroh a subliniat în cateheze datoria fiecărui creştin de a ajuta pe aproapele, dar şi faptele concrete prin care elevii pot ajuta pe cei aflaţi în suferinţă. Alături de cei menţionaţi mai sus şi-au adus aportul la reuşita Şcolii de vară tinerii studenţi Cătălin-Alexandru Creţu şi Teodora-Irina Poloşan. Temele abordate de ei au punctat importanţa dezvoltării personale prin cunoaşterea codului bunelor maniere, prin realizarea unor ateliere de istoria artei şi de animaţie, care să-i integreze pe copii în viaţa culturală a comunităţii.
Programul Şcolii de vară „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” s-a încadrat între orele 9:00 şi 16:00 şi a cuprins Rugăciunile de dimineaţă, un cuvânt de învăţătură al părintelui legat de tema fiecărei zile şi activităţile specifice. La reuşita acestui program şi-a adus aportul Comitetul Parohial, care s-a ocupat atât de finanţarea şi desfăşurarea mesei de prânz, cât şi de celelalte detalii administrative. Astfel, o lecţie practică învăţată de copii a fost aşezarea mesei, curăţenia, fiecare copil având un rol bine stabilit.
Au participat 40 de elevi, cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani, din Parohia Ortodoxă „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Ivaneş. Entuziasmul, bucuria, glasurile curate de copii au răsunat pe parcursul întregii activităţi, abordarea temelor fiind una interactivă şi plăcută. Materialele didactice diverse folosite au facilitat buna organizare a temelor. Feedback-ul pe care organizatorii l-au primit de la copii a fost unul pozitiv, mulţi dintre ei exprimându-şi dorinţa de a prelungi participarea cu încă o săptămână. La final a avut loc fireasca premiere a copiilor şi oferirea de diplome. Părintele paroh a apreciat participarea copiilor şi a membrilor echipei de implementare şi a mulţumit fiecăruia pentru efortul depus, Şcoala de vară fiind urmată de un scurt pelerinaj în zona Moldovei.