„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Şcoli de vară în parohiile Gura-Văii şi Holt
În perioada 25-31 iulie 2016, în Parohia Gura-Văii, Protopopiatul Buhuşi, s-a desfăşurat Şcoala de vară intitulată sugestiv „Copilăria şi bucuriile ei“, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. În cadrul acestei activităţi, cei 45 de copii participanţi, cu vârsta cuprinsă între 7 şi 15 ani, s-au jucat în aer liber, au mers în drumeţie, s-au mobilizat în jocuri de atenţie, de memorie, de cunoaştere personală, sportive, au desenat peisaje şi motive religioase la liberă alegere, au pictat îngeri pe piatră, au bătut toaca s.a. De asemenea, au fost personaje principale în piesa de teatru „Sfinţii, prietenii copiilor“, au cântat pricesne în cadrul Sfintei Liturghii, s-au spovedit şi s-au împărtăşit. Duminică, 31 iulie 2016, a avut loc o expoziţie cu lucrările copiilor şi au fost înmânate diplome de recunoştinţă participanţilor.
În Parohia Holt, Protopopiatul Bacău, a fost organizată, în perioada 26-29 iulie 2016, tabără de vară „Micii creştini“. Activităţile au fost diverse, fiecare zi începând şi încheindu-se cu rugăciune. „Mulţumim Înaltpreasfinţitului nostru Părinte Ioachim, părintelui Daniel Marari, directorul Centrului catehetic al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, doamnei Doiniţa Zabrac, prof. Alina Mocanu şi prof. Alexandra Predica. Nu în ultimul rând, mulţumim teologilor Constantin Paşcu şi Emanuel Munteanu pentru implicarea şi interesul acordat, precum şi persoanelor care au contribuit financiar la realizarea taberei noastre de vară“, a declarat părintele Iulian Adam, parohul de la Holt.