Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova „Seara cărţilor deschise“, la Librăria Doxologia

„Seara cărţilor deschise“, la Librăria Doxologia

Data: 27 Feb 2017

După ce în luna decembrie a anului trecut ASCOR Iaşi a lansat „Seara cărţilor deschise“ cu prezenţa părintelui Nicodim Petre, în care participanţii au încercat să înţeleagă importanţa cărţilor în viaţa omului, după o vacanţă şi o sesiune, ne-am întâlnit din nou printre cărţi în mediul livresc al Librăriei Doxologia. Studenţii au adus un alt om special aproape. Librarul pentru o seară al lunii februarie a fost pr. lect. dr. Paul-Cezar Hârlăoanu. Vă mărturisesc că, fără să ştie ce presupune această „Seară a cărţilor deschise“, părintele invitat s-a descurcat de minune, fiind un adevărat librar, asemenea celor de demult.

Vă pot relata puţin din povestea oaspetelui nostru care a fost aproape de Jules Vernes în copilărie, dar şi de basmele româneşti, s-a delectat cu romanele poliţiste ale vremii în perioada anilor de liceu - asemenea primului invitat -, după care, în ultimii ani petrecuţi la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, pe care invitatul nostru l-a urmat, a creat o lume de care nu s-a mai despărţit până astăzi. O lume a cărţilor valoroase, în care ideile au creat profilul unui profesor. Ne-au fost prezentate cărţi dintre cele mai diverse, fiecare cu învăţămintele lor: „Vămile văzduhului“, „Zbor în bătaia săgeţii“, „Arta tăcerii“, „Scrisoare către un prieten“ de Soren Kierkegaard, „Jurnalul de la Păltiniş“ şi... marea dragoste, Scrisoarea de iubire a lui Dumnezeu către oameni - Sfânta Scriptură.

Atmosfera a fost liniştită, dar inspiratoare şi entuziastă totodată. Seara s-a sfârşit cu întrebări ale curioşilor, ale tinerilor care doresc să cucerească şi ei universul cărţilor, dar şi să-i molipsească pe prieteni de bucuria lecturii: „Cum să facem să ajungă în mâinile unui prieten o carte pe care o găsim potrivită pentru el?“, „Lectura articolelor înlocuieşte întrucâtva cartea?“

Oare cine va fi librarul lunii martie? Am un sentiment foarte bun! Voi ce spuneţi? Vă doresc o lună cu lecturi bogate şi bune doriri! Nu vă spun drum cu prioritate, ci lecturi cu prioritate. (Andreea Blaga - ASCOR Iaşi)