„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Seara de poezie creştină cu tema „Poeţi români în căutarea lui Dumnezeu“
Centrul Cultural Misionar Doxologia al Arhiepiscopiei Iaşilor, prin Editura Doxologia, a organizat joi, 10 decembrie 2015, un eveniment deosebit, la Librăria Doxologia din Iaşi.
Evenimentul s-a intitulat Seara de poezie creştină, tema de dezbatere fiind „Poeţi români în căutarea lui Dumnezeu“ şi bucurându-se de participarea a doi invitaţi de excepţie: Lidia Popiţa Stoicescu şi Marius Iordăchioaia.
Scriitor şi publicist creştin, dar şi redactor colaborator la Radio TRINITAS, doamna Lidia Popiţa Stoicescu a menţionat faptul că „despre poezia creştină, în general, se pot spune multe lucruri, dar eu am dorit mult să vorbesc despre poezia creştină din literatura română fiind convinsă, din experienţă, din lecturile pe care le-am făcut că literatura română este cea mai bogată în ceea ce priveşte abordarea acestei tematici de spiritualitate şi în special de spiritualitate creştină; că ne interesează şi aproape nu există poet român din cele mai vechi timpuri şi până în ziua de astăzi care să nu abordeze într-un fel sau într-altul această tematică“.
Marius Iordăchioaia, scriitor creştin nemţean, a precizat că „rolul poetului este de a scoate pe Iisus din mormântul faraonic al unei literaturi care mai mult L-a îngropat decât L-a mărturisit că a înviat. Şi cred că poezia este calea cea mai scurtă de a produce această, poate şocantă pentru unii, dezgropare a lui Iisus dintr-o tradiţie care a devenit, la nivel literar, de neînţeles pentru noile generaţii. Deci, trebuie să traducă în limba inimii ceea ce Biserica are de spus şi are de rostit, anume pe Însuşi Hristos, pe însuşi logosul. Să-L binevestească pe El.“
Evenimentul a fost organizat sub egida Serile DOXOLOGIA, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.