„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Şedinţa anuală a Adunării eparhiale a Episcopiei Huşilor
În sala de conferinţe a Protopopiatului Huşi a avut loc joi, 11 februarie 2016, Adunarea eparhială a Episcopiei Huşilor. Întâlnirea a fost prezidată de Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor.
Membrii Adunării eparhiale a Episcopiei Huşilor s-au reunit în şedinţa anuală la sediul Protopopiatului Huşi, sub preşedinţia Preasfinţitului Episcop Corneliu. După apelul nominal, au fost desemnaţi secretarii de şedinţă, în persoana domnilor profesori Didu Clapon şi Dumitru Mihalache. Preasfinţitul Corneliu a ţinut un cuvânt de deschidere în care a mulţumit membrilor Adunării pentru prezenţă. A urmat apoi prezentarea rapoartelor de activitate pe sectoare.
279 de parohii în Episcopia Huşilor
Din partea Sectorului administrativ-bisericesc raportul de activitate a fost prezentat de către pr. Paul Rariţă, consilier administrativ al Episcopiei Huşilor, care a prezentat succint activitatea acestui sector, supunând spre aprobare raportul anual. Episcopia Huşilor este organizată în 3 protopopiate, 279 parohii cu 207 filii, 15 mănăstiri şi 4 schituri. Activitatea administraţiei eparhiale se desfăşoară în cadrul a 7 sectoare: Sectorul administrativ-bisericesc, Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul, Sectorul cultural şi comunicaţii media, Sectorul social-filantropic şi misionar, Sectorul economic şi financiar contabil, Sectorul patrimoniu şi construcţii bisericeşti şi Sectorul exarhatul mănăstirilor.
A urmat prezentarea raportului Sectorului economic-financiar, patrimoniu şi construcţii bisericeşti, raportor fiind arhim. Serafim Bodnar, consilier economic al Episcopiei Huşilor. S-a prezentat activitatea economică şi edilitară a Episcopiei Huşilor în anul ce a trecut, precum şi multiplele proiecte care de derulează în prezent. Aici s-a făcut referire la numeroasele şantiere de biserici şi complexe sociale ale parohiilor. Unele se află în curs de finalizare, iar altele au fost sfinţite de Preasfinţitul Părinte Episcop Corneliu. Astfel, în eparhie mai sunt 32 de biserici în construcţie, alte 13 în curs de pictare, precum şi 9 edificii eclesiale în curs de construcţie sau restaurare.
Sprijin pentru Azilul de bătrâni din Huşi
Raportul Sectorului cultural şi social-filantropic a fost prezentat de pr. Cosmin Gubernat, consilier cultural şi social-misionar al Episcopiei Huşilor, care a făcut o trecere în revistă a principalelor proiecte misionare, sociale, educative şi culturale desfăşurate pe parcursul anului ce a trecut. Sub aspect social filantropic, cu binecuvântarea şi implicarea directă a Preasfinţitului Părinte Corneliu şi cu sprijinul generos oferit din Germania şi Olanda, în 2015, au fost aduse la Azilul de bătrâni din Huşi şi la Centrul de recuperare de la Râşeşti mai multe transporturi de paturi noi, însumând peste 150 de piese, cu saltele şi noptiere, pentru echiparea totală a saloanelor ocupate de persoanele rezidente.
De asemenea, au fost dotate cu mobilier nou 4 clase ale Şcolii nr. 6 din Vaslui (160 de pupitre şi scaune) şi şcolile din Târzii (200 de pupitre şi scaune) şi Deleşti (250 de pupitre şi scaune). De asemenea la Deleşti s-a reuşit dotarea celor 2 clase ale grădiniţei din localitate cu 50 de pupitre, scaune şi rechizite noi.
Prin parteneriatul cu Fundaţia Motivation România, s-a venit în întâmpinarea nevoilor celor defavorizaţi şi aflaţi în situaţii limită prin donaţiile de scaune rulante şi alte dispozitive de acest gen.
Acţiuni de prevenire a abandonului şcolar
Totodată, din punct de vedere educaţional, prin acordarea a 80 de burse copiilor aflaţi în situaţii de risc de abandon şcolar, prin numeroasele ajutoare constând în bani, haine, rechizite, alimente, acordate copiilor şi tinerilor, prin concursurile, excursiile care s-au organizat pentru ei, s-a încercat contracararea fenomenului de abandon şcolar, precum şi întâlnirea cu spiritualitatea ortodoxă, dătătoare de valori perene. Astfel, în Episcopia Huşilor, în 2015 au fost înfiinţate 7 centre inovative „Alege şcoala", toate în mediul rural (Băceşti, Giurcani, Guşiţei, Lipovăţ, Murgeni, Parpaniţa, Pogoneşti).
Amintim că „Alege şcoala" este un proiect al Patriarhiei Române în parteneriat cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, finanţat prin fonduri europene, care îşi propune să prevină abandonul şcolar şi să reintegreze în sistemul de învăţământ copiii care au abandonat şcoala, prin programe de tip „a doua şansă". Toate centrele au fost dotate prin proiect cu aparatură electronică în valoare de 10.000 lei/ pe centru, constând în: laptop, ecran de proiecţie, videoproiector, sistem desktop Fuji, aparat foto, camera video şi copiator. De asemenea, centrele au fost dotate cu materiale consumabile în valoare de aproximativ 40.000 lei care au fost utilizate pentru activităţile din centru. Grupul ţintă a fost constituit din 105 elevi cu risc de părăsire timpurie a şcolii la care s-au mai adăugat şi copiii ce frecventau în mod obişnuit activităţile catehetice desfăşurate în parohii, numărul lor total fiind de aproximativ 200 de elevi.
Copiii din grupul ţintă au beneficiat de subvenţii în bani (o bursă în valoare de câte 300 lei lunar, timp de 5 luni), ghiozdane, rechizite şcolare şi au participat la tabara de creaţie „Licăr de lumină" de la Buşteni, iar la finele proiectului, la o excursie având un itinerar foarte vast.
S-a mai prezentat activitatea culturală a Eparhiei Huşilor, precum şi implicarea în proiectele naţionale derulate cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Exarhatul mănăstirilor l-a avut ca raportor pe protos. Iorest Matei, care a prezentat activitatea duhovnicească a aşezărilor monahale din Eparhia Huşilor.
În continuare, s-a discutat pe marginea rapoartelor prezentate, iar apoi au fost aprobate în unanimitate. De asemenea, s-a adus în discuţie şi s-a aprobat bugetul general pe anul în curs. Membrii laici au luat cuvântul, prezentând colaborarea pe care au avut-o cu Biserica în anul ce a trecut, făcând diferite propuneri în vederea îmbunătăţirii şi diversificării activităţilor desfăşurate în Eparhia Huşilor.
Preasfinţitul Părinte Corneliu a făcut o trecere în revistă a principalelor provocări cu care s-a confruntat Episcopia Huşilor în anul ce a trecut, a menţionat semnificaţia alegerii anului 2015 ca „An omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi", amintind totodată de proiectele care se vor derula anul acesta, care au nevoie de colaborarea strânsă dintre Biserică şi factorii decidenţi ai instituţiilor publice şi private.
În finalul lucrărilor, Preasfinţia Sa a mulţumit membrilor Adunării eparhiale a Episcopiei Huşilor pentru implicarea lor directă în viaţa Bisericii.