„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Şedinţă pentru pregătirea ITO, la Săveni
Marţi, 25 aprilie 2017, a avut loc la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Săveni o şedinţă pregătitoare pentru Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi (ITO), ce se va desfăşura la Iaşi în acest an. Întâlnirea tinerilor din Protopopiatul Săveni a avut titlul „Tânărul în căutarea libertăţii“.
Evenimentul a fost organizat de Protopopiatul Săveni, în colaborare cu Sectorul de misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor şi cu implicarea voluntarilor ATOR şi ASCOR. La eveniment au participat 140 de tineri din cuprinsul Protopopiatului Săveni şi 12 preoţi care au moderat grupurile de discuţie.
Programul întâlnirii a debutat cu participarea la Sfânta Liturghie urmată de o mică agapă. Dimineaţa a continuat cu un cuvânt de suflet susţinut de părintele Nicodim Petre, consilierul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a evidenţiat că trăirea autentică a libertăţii este strâns legată de trei factori „sine qua non“: eliberarea de patimi, cunoaşterea Adevărului şi depăşirea fricilor. „Frica ne împiedică să ne folosim talanţii, să ne folosim darurile, frica paralizează voinţa şi puterile spirituale ale omului. Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi, Dumnezeu ne invită la viaţă şi la lucrare, dar adesea ne este frică să-L acceptăm pe Dumnezeu în viaţa noastră deoarece acest lucru ne obligă. A-L lăsa pe Dumnezeu să lucreze în viaţa noastră înseamnă a renunţa la comoditate, la tabieturi, presupune hărnicie şi curaj. A dobândi libertatea, a fi liber, este un proiect pentru toată viaţa. O altă idee centrală a fost că libertatea nu este un concept filosofic, libertatea nu trebuie demonstrată, ci libertatea se trăieşte. Măsura libertăţii noastre este dată de măsura capacităţii noastre de a ne apropia de Dumnezeu. Libertatea nu este un dat obligatoriu, nu se primeşte «la pachet» odată cu darul vieţii. Nu am aprecia-o. Nu a apreciat-o nici Adam. Fiecare dintre noi avem nevoie s-o câştigăm, să luptăm pentru ea. Această cucerire a libertăţii se face printr-un efort. Libertatea este posibilă acolo unde este prezent Duhul Sfânt aşa cum aflăm de la Sf. Apostol Pavel: «Unde este Duhul Domnului, acolo este libertate». Dar harul Duhului Sfânt se dobândeşte prin rugăciune, spovedanie, sfânta comuniune; bucuria şi libertatea vine la capătul unui efort“.
A urmat apoi o primă sesiune de lucrări în cele opt grupe în care au fost împărţiţi tinerii, în cadrul căreia, după ce s-au prezentat şi au vorbit despre temerile şi aşteptările lor, tinerii au discutat despre libertate şi despre cum poate fi câştigată şi trăită. După masa de prânz, activitatea a continuat cu o vizită la muzeul din oraşul Săveni, după care a urmat o a doua sesiune de lucru tot pe grupe, urmată de o altă sesiune de concluzii ce a avut loc în plen în aer liber.
Întâlnirea s-a încheiat printr-un spectacol susţinut de tinerii din ATOR Zoiţani, din Parohia Negreni şi de voluntarii de la Iaşi. Evenimentul a adus noutate şi bucurie atât în rândul tinerilor, cât şi al preoţilor. (Pr. Vasile Merăuţă, responsabil de catehizare în Protopopiatul Săveni)