„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Şedinţa preoţilor din Protopopiatul Bacău
La sediul Protoieriei Bacău a avut loc joi, 13 iunie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şedinţa lunară a preoţilor. Cu acest prilej, Costion Nicolescu, cercetător ştiinţific, teolog şi etnolog, a susţinut prelegerea cu tema „Biserica şi satul din sufletul meu”. Din partea Centrului eparhial Roman a fost prezent părintele Daniel-Ionel Marari, inspector în cadrul Biroului de catehizare şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Întâlnirea a fost moderată de către părintele Costică Busuioc, protopop al Protopopiatului Bacău, care a amintit programul activităţilor ce urmează a fi desfăşurate în Protopopiatul Bacău. Părintele Daniel-Ionel Marari a transmis noutăţile care vin în sprijinul implementării proiectului „Satul între tradiţionalism şi urbanizare” din cadrul programului eparhial „Cateheze în parohii” - 2019 şi a proiectelor cultural-catehetice de tipul „Şcoala de vară” în parohii. (Pr. Flavius Balaban, C. Ciofu)



