„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănătirea Neamţ, la ceas aniversar
Împlinirea a 160 de ani de învăţământ teologic la Mănăstirea Neamţ este doar un motiv de a ne întâlni şi a evoca marile personalităţi ale neamului nostru, ctitori de limbă, cultură şi învăţământ românesc, promotori ai spiritualităţii creştine ortodoxe, pentru că nu dorim şi nici nu putem să reducem la o perioadă atât de scurtă toată activitatea cărturărească a acestui loc binecuvântat.
Când ne referim la aceste personalităţi, nu ne gândim doar ca la nişte profesori sau elevi care au activat în acest spaţiu duhovnicesc, ca la nişte oameni care şi-au împlinit o oarecare datorie, pentru care ar fi fost şi remuneraţi, ci evocăm spiritul de pionerat, de jertfelnicie, de sfinţenie chiar, de înţelegere a lucrurilor în perspectiva propăşirii cunoaşterii adâncimilor teologiei, a ştiinţelor laice, a raporturilor omului duhovnicesc cu Dumnezeu şi cu lumea. Nu dorim să ne oprim doar la a prezenta activitatea cuiva, sau în ce măsură el şi-a onorat munca pentru care a fost angajat, ci dorim ca la această întâlnire a noastră să pătrundem dincolo de aceste aspecte nesemnificative şi să identificăm lucrarea omului biruit de dragoste de Hristos, de neam şi de ţară.
Nu facem doar nişte afirmaţii gratuite, deoarece între cei pe care îi vom evoca astăzi, doi sunt înscrişi în cer şi pe pământ în lista sfinţilor (Sf. Paisie Velicicovschi şi Sf. Ioan Iacob de la Neamţ - Hozevitul); mulţi dintre ei au avut chemări şi slujiri înalte: de părinţi duhovniceşti recunoscuţi în întreaga lume ortodoxă, patriarhi ai Bisericii, domni ai Moldovei, mitropoliţi, episcopi, miniştri şi oameni de stat, oameni de cultură, profesori de teologie, protopopi, preoţi de parohie, profesori şi iniţiatori de şcoală românească. Amintim doar pe câţiva dintre ei: Grigore Ţamblac, Gavriil monahul, fiul lui Uric, Teodor Mărişescul, Ghervasie, Mitropolitul Teoctist II Nemţeanul (veacul al XV-lea), dascălii de slavonie, Macarie şi Eftimie, ambii egumeni la Neamţ, formaţi în atmosfera cărturărească a acestei mănăstiri, ambii continuatori ai letopiseţului moldovenesc, apoi cei care s-au ostenit cu traduceri din diferite limbi: Macarie, Ilarion, Isaac, Ştefan, Gherontie, Grigorie, Clement şi Iosif (în timpul stăreţiei Sf. Paisie Velicicovschi), Grigorie Dascălul (Mitropolitul Ţării Româneşti, ucenic al Sf. Paisie), Iosif Protopsaltul, Veniamin Costachi (Mitropolitul Moldovei), Eufrosin Poteca, stareţii Ilarie şi Neonil Buzilă, fraţii Filaret şi Neofit Scriban, domnitorul Grigorie Alexandru Ghica, Mitropolitul Sofronie Miclescu, arhimandriţii Antonie Dumbravă şi Dionisie Romano, ierom. Ghenadie Popescu, Sofronie Vârnav, Iosif Gheorghian (viitor arhiereu), Nechifor Sprânceană, arhimandriţii şi stareţii Valerie Moglan şi Daniil Ciubotaru, Episcopul Nicodim Munteanu (viitorul patriarh), Episcopul Partenie Ciopron, arhiereii Atanasie Dincă Bârlădeanul, Eugen Laiu Suceveanul, Emilian Antal şi Pavel Şerpe Ploieşteanul, marii profesori: Benedict Ghiuş, Nicodim Sachelarie, Petru Pogonat, Petroniu Tănase, Victor Ojog, Andrei Scrima, Sofian Boghiu, Ghenadie Niţoiu, Ştefan Alexe, Mircea Păcurariu, Alexandru Opaţchi, Vasile Ignătescu, Ioan Ivan, Mihai Vizitiu şi mulţi alţii.
Aşadar fiinţarea şi dezvoltarea acestei şcoli până astăzi a fost idealul şi munca plină de osteneală a stareţilor şi părinţilor Mănăstirii Neamţ, a directorilor şi profesorilor de aici. Organizarea ei s-a realizat de către mitropoliţii Moldovei (pe lângă cei amintiţi mai sus remarcăm pe mitropoliţii: Nicodim Munteanu, Sebastian Rusan, Justin Moisescu, Teoctist Arăpaşu, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în vremea cât a fost Mitropolit, şi Inaltpreasfinţitul Teofan, actualul Mitropolit), care au finanţat nu numai programele şcolare şi toate cheltuielile legate de administrarea şcolii, ci au făcut şi mari investiţii pentru construirea şi întreţinerea clădirilor pentru învăţământ şi internat. O atenţie deosebită au acordat acestei şcoli atât patriarhii ţării: Nicodim, Iustinian, Iustin, Teoctist şi Preafericitul Părinte Daniel, cât şi o parte dintre domnii Ţării Moldovei, iar mai nou Statul Român, prin Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Neamţ, în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local al Comunei Vânători - Neamţ.
Tuturor celor dinaintea noastră, plecaţi la Domnul, o veşnică şi pioasă pomenire, iar celor ce au ostenit, sau sunt implicaţi şi în prezent în realizarea unui învăţământ de înaltă calitate şi dăinuirea acestei şcoli, aleasă mulţumire.