„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Sfântul Alexandru Romanul a ajuns la Hadâmbu
Racla cu un fragment din moaştele Sfântului Alexandru Romanul a ajuns miercuri, 5 iulie 2017, la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi. Odorul de mare preţ a fost întâmpinat cu multă evlavie în faţa străvechii aşezări monahale.
Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi a primit miercuri, 5 iulie 2017, un odor de mare preţ - un fragment din moaştele Sfântului Mucenic Alexandru Romanul. Racla a fost adusă din Parohia Ortodoxă Română „Sfânta Pelaghia” - Montecatini Terme de către preotul paroh Matei Tulan. Aceasta a fost aşteptată în faţa aşezării monahale de un sobor mare de preoţi şi diaconi condus de arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul mănăstirii. Emoţia şi bucuria acestui moment au fost deosebite întrucât sfintele moaşte au reprezentat darul pe care Parohia Ortodoxă Montecatini Terme l-a făcut Mănăstirii Hadâmbu în semn de mulţumire pentru pelerinajul cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din luna octombrie a anului 2016. Fragmentul din moaştele Sfântului Alexandru Romanul au fost aduse cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Siluan, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. După întâmpinarea raclei, s-a mers în procesiune spre biserica-monument a mănăstirii, ajungându-se apoi în Catedrala „Acoperământul Maicii Domnului”. Aici, părintele Matei Tulan a vorbit despre viaţa Sfântului Alexandru Romanul şi despre minunile pe care le-a săvârşit în Parohia Ortodoxă Montecatini Terme. „Sfântul Alexandru Romanul este venerat de foarte mulţi tineri şi de cei aflaţi în ţinuturi străine. Este un exemplu pentru noi toţi, cei ce suntem plecaţi departe de ţară. Acest sfânt ne-a ajutat să realizăm foarte multe lucruri în parohia noastră. Ne dorim foarte mult ca Maica Domnului să revină în parohia noastră prin icoana sa făcătoare de minuni de la Hadâmbu”, a spus pr. Matei Tulan. Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă a mărturisit că este o mare binecuvântare ca un fragment din moaştele Sfântului Alexandru Romanul să fie oferite în dar Mănăstirii Hadâmbu. În acelaşi timp, părintele stareţ a făcut referire la greutăţile pe care românii din Italia le înfruntă şi la misiunea Bisericii de pe aceste meleaguri. „Ne bucurăm că aţi ajuns cu sfintele moaşte în această frumoasă mănăstire. Nădăjduim ca pelerinii care vin aici să primească răspuns la cererile lor prin rugăciunile Sfântului Alexandru Romanul”, s-a exprimat arhimandritul Nicodim Gheorghiţă. Pelerinajul de la Hadâmbu s-a desfăşurat cu sprijinul directorului executiv al Fundaţiei Umanitare „Omenia”, Andrei Rusu.