„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Sfântul Cuvios Antipa, serbat la Calapodeşti şi la Roman
Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti a fost serbat ieri, 10 ianuarie 2017, la mănăstirea sa din satul natal aflat în judeţul Bacău. Un sobor mare de preoţi a săvârşit Sfânta Liturghie, în prezenţa a numeroşi pelerini veniţi din mai multe părţi ale Moldovei. Tot ieri şi-a serbat hramul paraclisul Centrului eparhial Roman.
Biserica noastră l-a pomenit ieri, 10 ianuarie 2017, pe Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti. Sute de credincioşi au participat la Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Calapodeşti din comuna Dealu Morii, judeţul Bacău, de arhimandritul Serafim Huzdup, consilier al Sectorului agricol-silvic al Eparhiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor numeros de preoţi. În cuvântul adresat celor prezenţi, părintele Serafim a transmis binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, tuturor celor care au venit la Calapodeşti pentru a-l serba prin rugăciune pe Sfântul Cuvios Antipa. De asemenea, s-a amintit de grija Înaltpreasfinţiei Sale pentru această aşezare monahală a cărei biserică din zid este pregătită pentru pictură. „Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, astăzi (n.r. ieri, 10 ianuarie) s-a mai scris o pagină din istoria Calapodeştiului. Am avut parte de o slujbă deosebit de frumoasă sub protia arhimandritului Serafim Huzdup, ce a fost înconjurat de un sobor de 21 de preoţi şi diaconi. Biserica a fost arhiplină de numărul mare de credincioşi, deşi drumul până la mănăstire a fost anevoios“, a relatat protosinghelul Pahomie Parfene, stareţul Mănăstirii Calapodeşti. Oamenii au participat la o agapă frăţească, iar cei care au fost nevoiţi să se întoarcă spre casele lor au primit un pachet cu alimente. „Am avut pelerini veniţi şi din zona Galaţiului. Cu toţii ne-am rugat şi am marcat astfel cei 130 de ani de când Sfântul Cuvios Antipa s-a mutat la ceruri. De când am fost trimişi în acest loc, am încercat să-l facem cunoscut pe Sfântul Cuvios Antipa, astfel că oamenii ştiu că pe 10 ianuarie este hramul mare al mănăstirii. Obştea mănăstirii noastre aşteaptă un an de zile sărbătoarea Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti. În această zi, toate grijile dispar, pentru că sfântul aduce pace şi binecuvântare prin rugăciunile lui“, a adăugat părintele stareţ Pahomie Parfene.
Hramul paraclisului Centrului eparhial Roman
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit luni, 9 ianuarie 2017, la orele serii, slujba Vecerniei unită cu Litia în Catedrala Arhiepiscopală din Roman cu prilejul serbării Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti. Paraclisul Centrului eparhial Roman este ocrotit de acest sfânt român. După slujba Vecerniei, a urmat slujba Acatistului Sfântului Antipa în faţa icoanei sale împodobite cu flori şi a raclei ce adăposteşte un fragment din sfintele sale moaşte. Arhimandritul Andrei Ioniţă, Mare Ecleziarh al Catedralei Arhiepiscopale din Roman, a vorbit despre viaţa Sfântului Antipa, iar IPS Ioachim a amintit că Sfântul Antipa deschide seria sărbătorilor din calendarul manifestărilor cultural-religioase eparhiale de anul acesta. Ieri-dimineaţă, în ziua pomenirii Sfântului Antipa, IPS Părinte Ioachim a slujit Sfânta Liturghie la catedrala din Roman.