„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Sfântul Dosoftei şi Sfânta Lucia, serbaţi la Iaşi
Parohia cu hramurile „Naşterea Sfântul Ioan Botezătorul“, „Sfântul Ierarh Dosoftei“ şi „Sfânta Lucia“ din cartierul ieşean I.C. Brătianu - Bucium şi-a serbat ieri doi dintre ocrotitori. În ajunul sărbătorii, un sobor de preoţi a săvârşit slujba Vecerniei unită cu Litia, precedată de Acatistul Sfântului Ierarh Dosoftei. Răspunsurile la strană au fost oferite de grupul psaltic „Nektarios“ din Iaşi, format din tineri de la Biserica „Sfântul Nectarie“ - Alexandru cel Bun şi de la Biserica „Sfânta Parascheva“ - Păcurari. Hramul din acest an s-a bucurat de prezenţa unui număr mare de credincioşi, care, an de an, vin să-i cinstească pe Sfinţii Dosoftei şi Lucia. Aceasta cu atât mai mult cu cât în locaşul de închinăciune se află un fragment din moaştele Sfintei Lucia. Predica de la finalul slujbei a fost adresată de preotul paroh Aurel Mărgineanu. După ce au primit litia, oamenii au participat la o agapă frăţească, în timpul căreia a fost susţinut un repertoriu de colinde de Anton Pann. Ieri-dimineaţă, Utrenia a fost urmată de slujba Acatistului şi de Sfânta Liturghie, în cinstea Sfinţilor Dosoftei şi Lucia, pomeniţi de Biserica noastră.