Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei – de la admirația marilor personalități la imitarea sfinților

Cel mai autentic mod de a‑i cinsti pe sfinți este imitarea lor, du­pă cuvântul Sfân­tului Apostol Pavel, care‑și în­demna conaționalii: „Aduceți‑vă aminte de mai‑marii voștri, care v‑au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și‑au încheiat viața și urmați‑le credința” (Evrei 13.7). Unul dintre mai marii bărbați ai românilor a fost și ie­rarhul Iosif Naniescu, Mitro­po­litul Moldovei între anii 1875‑1902, căruia anul acesta i se fa­ce prima cinstire în rândul sfin­ți­lor. Sfântul Sinod al Bise­ri­cii Or­todoxe Române, în șe­din­ța din 5 octombrie 2017, an­a­li­zând ortodoxia credinței, sfin­țe­nia vieții și recunoașterea sfin­țeniei prin evlavia poporului, a hotărât canonizarea Mi­tro­­politului Iosif Naniescu, numit de acum înainte Sfântul Ie­rarh Iosif cel Milostiv, Mitro­po­litul Moldovei, cu ziua de prăz­nuire la data de 26 ianuarie. A fost în­scris în calendarul anului 2018, urmând ca această bucu­rie să fie vestită prin pro­cla­ma­rea locală a canonizării la Ca­te­drala Mitropolitană din Iași.

Mitropolitul Iosif Naniescu a fost o personalitate de prim rang în istoria Bisericii Or­to­doxe Române. Originar din par­tea de peste Prut a Mol­do­vei, s‑a născut la 15 iulie 1818 în Răzălăi, județul Soroca, în fa­milia preotului Anania Miha­la­che și a soției acestuia, Teo­do­sia. A rămas orfan de tată la vârsta de un an. La vârsta de 10 ani a fost încredințat în grija unchiului Teofilact, ierodiacon în Mănăstirea Frumoasa din Basarabia, pe care l‑a însoțit la Mănăstirea „Sfântul Spiridon” din Iași, Mănăstirea „Sfântul Pro­roc Samuel” din Focșani și la Episcopia din Buzău, unde, la 23 noiembrie 1835, a fost tuns în monahism de episcopul Che­sarie, iar a doua zi a fost hirotonit diacon. A urmat cur­su­rile Seminarului din Buzău în prima promoție (1836‑1840), a­poi pe cele ale Colegiului „Sfân­tul Sava” din București (1840‑1847). A fost egumen al mă­năs­tirilor Șerbănești‑Morunglavu – județul Vâlcea (1849‑1857) și Găiseni – județul Dâmbovița (1857‑1863), fiind hirotonit ie­romonah (29 august 1850) și hirotesit protosinghel (30 noiembrie 1852) și arhimandrit (1860). Pentru o perioadă scur­tă (1863‑1864) a fost „curator” (e­gu­men) la Mănăstirea Să­rin­dar din București. A desfășurat o bogată activitate didactică în București, funcționând ca profesor de religie la Gimnaziul „Gh. Lazăr” (1864‑1866), Liceul „Matei Basarab” (1866‑1873) și la Școala Normală „Carol I” (1867‑1873). Timp de un an, între 1870‑1871, a fost director al Seminarului Central din București. La 23 aprilie 1872 a fost hirotonit arhiereu‑vicar al Mitropoliei Ungrovlahiei cu titlul de „Mireon” (de Mira Lichiei), iar la 18 ianuarie 1873 a fost ales episcop la Argeș, un­de a păstorit o perioadă scurtă, până la alegerea sa, la 10 iunie 1875, ca mitropolit al Moldovei.

A rămas în conștiința contemporanilor și a urmașilor drept un mare filantrop

A fost instalat la Iași la 6 iulie 1875, scriind în cei de 27 ani de arhipăstorire nu doar frumoase pagini în istoria de secole a Mitropoliei Moldovei, ci și file de pateric în tezaurul universal al Ortodoxiei. Au rămas de la el ctitoriri de prim rang: au fost restaurate vechile monumente istorice „Sfântul Ni­colae” - Domnesc a Sfântului Ște­fan cel Mare și „Trei Ierar­hii” lui Vasile Lupu și a fost terminată Catedrala mitropolitană înce­pută de Veniamin Costachi. În tim­pul Războiului de Indepen­dență dintre anii 1877‑1878 a organizat colecte pentru arma­tă în mănăstirile și parohiile eparhiei, a mobilizat călu­gări și călugărițe pentru serviciul sanitar al armatei române. Și‑a adus contribuția la demersurile făcute de Sfân­tul Sinod pentru obținerea Auto­cefaliei Bisericii Ortodoxe Române, în 1885. A păstrat și propovăduit dreapta credință, făcând față diferitelor curente de gândire și simțire străine de duhul Ortodoxiei și potrivnice Bisericii, prin fidelitate față de Sfânta Tradiție și canoane. La inițiativa și cu susținerea financiară a Mitropolitului Iosif, a apărut la Iași, între 25 martie 1883 - 18 ianuarie 1887, Re­vis­ta Teologică – redactată de profesorii de teologie Constantin Erbiceanu și Dragomir Deme­tres­cu de la Seminarul „Venia­min Costa­chi” de la Socola. Rezultatul u­nei îndelungi și serioase cu­ge­tări, Revista Teolo­gică a fost un răspuns românesc și creș­ti­nesc dat celor ce pro­pagau zilnic idei anti­creș­tine și antisociale care aveau drept urmare decăderea mora­lă în societatea românească. A sprijinit activitatea Seminaru­lui Veniamin, pentru care a cum­părat palatul din Iași al fostului domnitor Mi­hail Stur­dza, situat în imediata apro­pie­re a catedralei și reședinței mitropolitane din Iași. Mitropolitul Iosif Nanies­cu a fost un iubitor de cultură, preocupările sale în această direcție fiind reflectate și de bogata bibliotecă pe care a avut‑o (peste 10.000 de volu­me, ti­părituri vechi, manuscri­se și documente) și pe care a donat‑o Academiei Române, care, la 16 aprilie 1888, l‑a ales mem­bru de onoare. Au rămas de la el manuscrise muzicale de o deosebită valoare. A scris câ­teva lucrări de mici dimensiuni, pre­dici, cuvântări și o lu­cra­re dedi­cată Istoriei semina­riilor teolo­gice. A editat lucra­rea lui Ga­vriil Protul, Viața Sfân­tului Ni­fon. A rămas în conștiința contemporanilor și a urmașilor drept un mare filantrop, prin ajutoarele dăruite săracilor și prin înființarea Societății Cle­rului Român, Bi­ne­facerea, care avea misiunea de a ajuta pe copiii de preot rămași orfani și pe preotesele văduve. Nume­roși elevi și studenți au fost aju­tați de Iosif Naniescu să se în­trețină pe perioada studiilor.

Acestea nu sunt decât c­â­te­va dintre realizările Mitro­po­litului Iosif. Însă, așa cum a­min­team dintru început, rândurile de față își propun să surprindă nu atât măreția fap­telor, ci trăirea autentic creș­tină care le‑a animat. Cu alte cuvinte, drumul spre sfințirea vieții pe care l‑a parcurs Mitro­politul Iosif, care ne poate fi model și fiecăruia dintre noi.

Din viața Mitropolitului Iosif învățăm că este foarte importantă atmosfera din familie pentru creșterea spirituală a co­piilor. A moștenit de la părin­ții săi, chiar dacă nu s‑a bucurat de prezența lor mult timp, dragostea pentru Dumnezeu. Tatăl l‑a vegheat din Cer, iar ma­ma s‑a rugat pentru el de la mă­năstirea în care s‑a retras. În Muzeul Mitropolitan din Iași, vizitatorii pot vedea po­mel­nicul familiei de care Mi­tropolitul Iosif a ținut seama mereu, ca semn al profundei recunoștințe a celui care, de mic, a fost crescut în ambianța credinței.

Învățăm apoi că orice creș­tere spirituală se face sub în­drumare duhovnicească. Pri­mul îndrumător al Mitropo­li­tului Iosif a fost unchiul său, Teo­filact. Model și îndrumător i‑a fost apoi episcopul Chesarie al Buzăului, cel care l‑a că­lugărit și hirotonit diacon, despre care observa: „Cu adevă­rat, viața sa a fost un șir necurmat de fapte virtuoase, care fac pe bărbații cei mari, pe arhie­reii cei cuvioși, pe părinții cei de demult ai Bisericii. Petre­cerea sa modestă, înfrânată și sfântă; râvna sa înfocată, atât întru cele bisericești și sporirea bunelor moravuri, cât și pentru înaintarea și fericirea nației sale; iar mai presus de toate, stârnirea ce cu dinadinsul pu­nea întru a îndemna la moralitate cu cuvântul și a da exemplu cu fapta au fost un model de virtuți vrednic de urmat pentru toți cei ce doresc a lăsa suvenire plăcută și un nume iubit și respectat, după cum în­suși marele Apostol zice: și pri­vind la săvârșirea vieții lor, să le urmați credința”. A urmărit la acesta îndumnezeirea la care poate ajunge creștinul, așa cum mărturisea la pomenirea de 40 de zile a părintelui său duhov­ni­cesc: „Ferice ție, suflet în­dum­­nezeit, că slava lui Dum­nezeu ai iubit mai mult decât slava lumii acestia, și atâtea altare Lui i‑ai înălțat, întru care numele Lui se mărește neîncetat, iar tu de slava cea nestricată și pururi fiitoare te‑ai învrednicit!”.

„În toată viața noastră să avem credință tare și neclintită în Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos”

Trebuie să remarcăm că între sfinți există o legătură încă din timpul vieții. Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica (†1867) l‑a cunoscut și apreciat pe Iosif, ridicându‑l în 1852 la rangul de protosinghel.

Mitropolitul Iosif i‑a avut îndrumători, prin faptele și moștenirea pe care o lăsaseră, pe înaintașii în scaunul mitropolitan, între care în mod deosebit pe Mitropolitul Venia­min Costachi, ale cărui proiecte le‑a continuat.

A avut, în primul rând, în­drumător cuvântul dumnezeiesc al Sfintei Scripturi din care citea zilnic, după propria măr­turie din testament: „Gândin­du‑mă pururi la eternele cuvinte ale Sfintei Scripturi că tainic și neștiut de nimeni este ceasul când Domnul cheamă la Sine pe aleșii Săi, și cugetând neîncetat la cuvintele Marelui Apostol al neamurilor, Pavel, că noi, credincioșii, nu trebuie să fim ca cei ce nu au credință în învierea și nemurirea sufletului; ci în toată viața noastră să avem credință tare și neclintită în Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, carele suferind moartea pentru noi, iar moarte de cruce, s‑a făcut pe Sine începutul învierii noastre, gândindu‑mă, zic, la acestea și aflându‑mă astăzi în anul al optzeci și unul al vieții mele, am crezut că este bine să fac cunoscut iubiților mei ultima mea voință și să orânduiesc eu însumi, cum trebuie a se urma, după săvârșirea mea din viața aceasta pământească, cu tot ce am putut agonisi și eco­nomisi în zilele vieții mele, ser­vind în Biserica Dumne­zeului nostru celui viu, cu dragoste, cu frică și cu cutremur, așa precum am învățat de la bătrânii și mai marii mei, care m‑au introdus în Casa Domnului și m‑au povățuit cu cuvântul și cu fapta să fiu de folos sfintei noas­tre Biserici și Scumpei noastre Patrii”.

Faptele Mitropolitului Iosif au fost expresia văzută a unei lucrări interioare intense. Și‑a făcut datoria de arhipăstor, nelipsind din eparhie decât atunci când participa la ședințele Sfântului Sinod. S‑a remarcat în mod deosebit prin compasiunea față de cei aflați în suferință, milostenia sa rămânând model al iubirii față de aproapele, pe care trebuie s‑o lucreze creștinul.

Mitropolitul Iosif a fost un mare rugător pentru cei încre­dințați spre păstorire și este mijlocitor pentru toți cei care se roagă lui. A slujit Liturghia pâ­nă în ajunul trecerii la cele veș­nice, când nu a mai putut sluji la catedrală, primind Sfin­tele Taine din mâna ucenicului său, arhimandritul Nicodim Mun­teanu, viitorul patriarh. A fost în­mormântat lângă strana dreaptă a Catedralei, de unde adesea împodobea cu cântarea lui frumoasă slujbele. Cu prilejul proclamării locale a canoni­zării sale, sfintele sale moaște vor fi așezate în preajma Sfin­tei Cuvioase Parascheva, pe ca­re Mitropolitul Iosif a așezat‑o în Catedrala Mitropolitană din Iași, aducând‑o de la Mănăs­tirea „Sfinții Trei Ierarhi”.