„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Sfântul Ierarh Nectarie, oaspete de seamă la hramul Mănăstirii Sihăstria Putnei
Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi anul acesta, de praznicul Bunei Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Mănăstirea Sihăstria Putnei va îmbrăca haine de sărbătoare, prăznuind-o pe cea care, prin fericita hotărâre a sihaştrilor de odinioară, a luat în ocrotirea ei şi acest sfânt locaş de închinare.
Bucuria acestui praznic va fi înmulţită prin aceea că la această sărbătoare va sosi, spre binecuvântarea tuturor, racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, cel care, pentru marea iubire pe care a avut-o către Maica Domnului, Dumnezeu l-a răsplătit cu multe daruri, arătându-l grabnic folositor nouă, tuturor!
De asemenea, la Sfânta Liturghie din ziua hramului, luni, 25 martie, în mijlocul obştii monahale va fi primit Preasfinţitul Părinte Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, şi Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, înconjuraţi de un sobor de preoţi, diaconi şi credincioşi.