„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Sfântul Nicolae, Ocrotitorul Bisericii Inimilor
În seara zilei de 5 decembrie 2016, Paraclisul Mitropolitan Sf. Nicolae Domnesc a devenit neîncăpător pentru sutele de credincioşi care au dorit să îl cinstească pe ocrotitorul acestei biserici, pomenit cu dragoste şi evlavie aici, de mai bine de jumătate de veac.
Deşi era foarte frig, o mare parte dintre aceştia au ascultat slujba de afară, iar copiii veniţi aşteptau nerăbdători ca sfântul atât de drag lor să nu îi uite nici acasă, nici la biserică, aşa, ca în fiecare an.
Un sobor de 9 preoţi a dat slavă lui Dumnezeu la slujba Veceriniei unite cu Litia, răspunsurile la strană fiind date de Corul „Mira“ al bisericii şi corul invitat de la Biserica „Sf. Nectarie“ din Iaşi. La sfârşitul slujbei, cele două coruri reunite au susţinut un concert de colinde care a adus multă bucurie în sufletele celor prezenţi.
A doua zi, ne-am bucurat de prezenţa pr. Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a fost delegat de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan să fie împreună cu noi la această Sfântă Liturghie de sărbătoare. Am fost plăcut surprinşi ca în cele două zile să vedem bucurându-se împreună cu noi foarte mulţi tineri care s-au cununat în această biserică şi-au botezat copiii, primind binecuvântarea lui Dumnezeu în ceea ce tot ei au numit Biserica Inimilor. Mulţi dintre ei au ales ca ocrotitor al casei lor pe Sfântul Nicolae, sau ca nume al pruncilor lor, iar de fiecare data, măcar de ziua lui, vin aici bucurându-se sufleteşte împreună cu noi toţi.