Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, pe stindardul unionist al anilor 1917-1918

Sâmbătă, 14 iulie 2018, s-a încheiat la Mănăstirea Putna ediţia a XXI-a a simpozionului internaţional de istorie Colocviile Putnei.

Ediţia s-a deschis în ziua de miercuri cu slujba Te Deumului oficiată în biserica voievodală de gazda evenimentului, stareţul Mănăstirii Putna, arhimandritul Melchisedec Velnic, dimpreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. După slujba de binecuvântare, a urmat deschiderea oficială a colocviului în sala mare a Casei Domneşti. Arhimandritul Melchisedec a mulţumit tuturor participanţilor la colocviu şi tuturor colaboratorilor Centrului de Cercetare şi Documentare „Ştefan cel Mare” al Sfintei Mănăstiri Putna pentru contribuţia la desfăşurarea celor 21 de ediţii ale Colocviilor Putnei şi la proiectele editoriale ale Centrului - 25 de fascicule ale revistei de istorie „Analele Putnei” şi peste 25 de lucrări de specialitate despre epoca Sfântului Ştefan cel Mare, istoria Mănăstirii Putna şi a altor mănăstiri din Moldova şi Bucovina.

Vicepreşedintele Centrului „Ştefan cel Mare”, prof. univ. dr. Ştefan S. Gorovei, a prezentat ultimele publicaţii ale Centrului: numerele 1 şi 2 pe anul 2017 ale revistei „Analele Putnei” şi ediţia anastatică a lucrării clasice Mănăstirea şi comuna Putna, publicată în anul 1905 de preotul Dimitrie Dan, paroh în comuna Straja, pe atunci aflată în Imperiul Austro-Ungar, şi membru corespondent al Academiei Române. Istoricul ieşean a evocat cu deosebit respect personalitatea preotului istoric şi folclorist, care a publicat lucrări de pionierat despre istoria mănăstirilor din Bucovina, dar şi despre diferitele etnii şi tradiţii din Bucovina. Tot cu această ocazie a fost lansată şi lucrarea monahului Alexie Cojocaru, Pomelnicele Mănăstirii Putna şi ale schiturilor ei.

Sesiunile de comunicări au început miercuri-seara şi au continuat de-a lungul celei de a doua zi.

„Nu suntem fără predecesori, nu am apărut de nicăieri şi nu mergem spre nicăieri”

În ziua de vineri, participanţii la colocviu s-au deplasat într-o excursie de studiu la mănăstirile Tazlău - ctitorie a Sfântului Ştefan cel Mare, care a suferit puţine intervenţii de-a lungul secolelor - şi Bistriţa-Neamţ, unde se desfăşoară săpături arheologice sub supravegherea arheologului Adrian Andrei Rusu, participant la colocviu. Domnul Rusu a fost ghidul participanţilor la aceste două mănăstiri.

Sesiunile de comunicări s-au reluat în ziua de sâmbătă. Imediat după sesiunea de comunicări de dimineaţă, în biserica voievodală a avut loc slujba Parastasului pentru istoricii Şerban Papacostea şi Neagu Djuvara, colaboratori ai Centrului „Ştefan cel Mare”. Din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, slujba a fost săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, şi un sobor de clerici de la Mănăstirea Putna. În cuvântul său, Preasfinţitul Părinte Damaschin a spus: „Gândul de pomenire a venit din partea unor colegi şi s-a înfăptuit în prezenţa lor, şi aceasta arată ceva care, din păcate, astăzi lipseşte multora din diferite bresle. Arată că nu suntem fără predecesori, că nu am apărut de nicăieri şi mergem spre nicăieri. Este un sentiment de adâncă recunoştinţă faţă de cei care ne-au format, care au contribuit la bunul mers al breslei. Ne aşezăm într-o tradiţie”.

„Stindardul lui Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Zografu. Ecouri franceze şi semnificaţii româneşti în contextul anilor 1917-1918”

Dintre toate comunicările prezentate la această ediţie, dat fiind că ne aflăm în anul centenar, am ales să expunem mai pe larg doar pe ultima, care a fost susţinută de Mircea-Cristian Ghenghea, de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, şi intitulată Stindardul lui Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Zografu. Ecouri franceze şi semnificaţii româneşti în contextul anilor 1917-1918. Pentru o succintă prezentare a tuturor comunicărilor prezentate, se poate consulta pagina de internet a Centrului „Ştefan cel Mare”: www.centrulstefancelmare.ro.

La 28 iulie 1917 a avut loc, în Marele Amfiteatru de la Sorbonna, un eveniment cu mare încărcătură simbolică: ceremonia înmânării stindardului, care îl înfăţişează pe Sfântul Gheorghe, Purtătorul de biruinţă, reprezentanţilor Regatului României în capitala Franţei. Acest stindard a fost dăruit de Ştefan cel Mare Mănăstirii Zografu din Sfântul Munte Athos. Presa pariziană a reflectat pe larg evenimentul, socotindu-l cel mai frumos şi mai amplu desfăşurat la Sorbonna de la începutul Războiului. (...) Într-un mod fericit şi inspirat, evenimentul din capitala Franţei s-a sincronizat cu derularea marilor bătălii ce aveau loc atunci pe frontul din sudul Moldovei - Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz. În acest context, ecouri ale frumoasei ceremonii de pe malurile Senei răzbăteau, în lunile august şi septembrie, şi în Moldova asediată, având darul de a aduce câteva raze de speranţă celor care continuau lupta împotriva invadatorilor germani, bulgari, turci şi austro-ungari.

În a doua parte a comunicării, istoricul ieşean a vorbit despre rolul imaginii lui Ştefan cel Mare în epocă. Momentul catalizator l-a constituit excepţionalul discurs al lui Nicolae Iorga din data de 14/27 decembrie 1916, rostit în şedinţa Camerei Deputaţilor desfăşurată în Teatrul Naţional din Iaşi. Respectivul discurs a adus în prim-plan figura eroică a voievodului, invocat, alături de alţi voievozi şi de Regele Ferdinand I, spre a ilustra mai bine puterea de sacrificiu şi de rezistenţă a neamului românesc. Ecourile excepţionale s-au vădit şi din aceea că discursul lui N. Iorga a fost imprimat şi afişat în satele şi oraşele României libere şi răspândit trupelor de pe front, cu solicitări pentru suplimentarea exemplarelor trimise armatei. Pe tot parcursul anului 1917, figura emblematică a lui Ştefan cel Mare a dominat viaţa culturală a Iaşilor.

„Trăiască România Mare!”

În încheiere, domnul Ghenghea a prezentat rolul lui Ştefan cel Mare în epocă dintr-o altă perspectivă. Învăţătorul Ion Mihalache - marele om politic şi martirul de mai târziu - a făcut parte dintr-un grup de 94 de intelectuali care au îmbrăcat haina militară şi au fost trimişi peste Prut la începutul anului 1918 spre a obţine informaţii cât mai precise despre situaţia din provincie şi a face propagandă în favoarea României. Într-un raport întocmit la întoarcerea din misiune, Mihalache spunea: „Le-am vorbit la masă despre Moldova de odinioară, cu Dragoş Vodă şi Ştefan cel Mare - despre hrăpirea Basarabiei şi silinţa Rusiei de a orbi prin întuneric - despre jertfele făcute de România pentru desrobirea fraţilor - despre luptele de la Mărăşeşti care au scăpat Basarabia de a fi cotropită de Nemţi. - Au fost mişcaţi şi ţăranii strigau: «Trăiască România Mare!»”.

După ultima sesiune de comunicări, în seara zilei de sâmbătă, 14 iulie, a avut loc festivitatea de închidere a ediţiei a XXI-a a Colocviilor Putnei. Cu această ocazie au mai fost lansate câteva publicaţii ale Centrului „Ştefan cel Mare”. În primul rând, domnul Adrian Andrei Rusu a lansat volumul Lapidariul Putnei, un mai vechi proiect al Centrului nostru. Apoi au mai fost lansate două istorii vechi ale Mănăstirii Putna, semnate de Franz Adolf Wickenhauser şi Karl Adolf Romstorfer, traduse din limba germană şi grupate într-un singur volum şi, astfel, redate circuitului ştiinţific.

Ultimul a luat cuvântul gazda evenimentului, stareţul Mănăstirii Putna, care a anunţat faptul că anul viitor, pe 3 septembrie, se împlinesc 550 de ani de la sfinţirea Mănăstirii Putna de către Mitropolitul Teoctist I. Cu ocazia acestei aniversări se doreşte ca nou-construitul Centru Cultural „Mitropolit Iacob Putneanul” să fie sfinţit duminică, 1 septembrie 2019, iar ediţia a XXIII-a Colocviilor Putnei din septembrie, anul viitor, să se desfăşoare în sala de conferinţe a acestui Centru.

Unele dintre cele mai importante contribuţii ale acestei ediţii au fost: demonstrarea faptului că Ştefan cel Mare a pus să se redacteze între anii 1495-1497 o istorie a propriei sale domnii, prezentată din punctul său de vedere, scrisă pentru a fi trimisă în Occident şi păstrată într-o traducere germană de la 1502 - cunoscuta cronică moldo-germană; faptul că a existat o continuitate în activitatea Şcolii muzicale de la Putna după moartea protopsaltului Eustatie - fondatorul acestei şcoli şi autorul a mai multor manuscrise muzicale, cu multe compoziţii personale - prin ucenicul acestuia, protopsaltul Pafnutie, de la care s-au păstrat două manuscrise muzicale frumos caligrafiate; evidenţierea rolului capital al memoriei şi imaginii lui Ştefan cel Mare în efortul unionist din anii 1917-1918, îndeosebi în Basarabia, unde imaginea Sfântului Ştefan a substituit-o pe cea a ţarilor Rusiei în casele basarabenilor.