„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Sfinţire de biserică în Parohia Scoposeni
Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat duminică, 3 septembrie 2017, slujba Sfinţirii bisericii Parohiei Scoposeni, Protopopiatul 2 Iaşi.
Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Parohia Scoposeni, comuna Gorban, Protopopiatul 2 Iaşi, judeţul Iaşi, a fost târnosită duminică, 3 septembrie 2017, de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Eparhiei Iaşilor. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi părintele Daniel Profir, protopop al Protopopiatului 2 Iaşi. Slujba Sfinţirii locaşului de închinăciune a fost urmată de binecuvântarea lucrărilor la casa parohială şi de Sfânta Liturghie, oficiată pe un podium special amenajat, după cum ne-a relatat părintele paroh Ioan Gheorghe Buju. „După aproape 16 ani de muncă, Bunul Dumnezeu ne-a ajutat să încununăm prin slujba Sfinţirii jertfa depusă. În afară de ziduri, totul a fost înnoit, iar la casa parohială s-a muncit între anii 2005-2016. Lucrările de reabilitare au început în anul 2002, de când am venit în parohie. Pictura bisericii a fost realizată între anii 2010-2016 de către pictorul Liviu Amariţei din Iaşi. Am avut parte de o slujbă deosebit de frumoasă şi de o atmosferă liniştită. Oamenii au fost foarte bucuroşi şi încântaţi de acest moment al sfinţirii. Ne-am bucurat de prezenţa primarului comunei Gorban, Dan Rotaru, şi de cea a viceprimarului Gabriel Alexa“, s-a exprimat preotul paroh Ioan Gheorghe Buju, care a primit la finalul slujbei rangul de iconom stavrofor pentru toată osteneala depusă. Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul a adresat un cuvânt celor prezenţi în care a vorbit despre semnificaţia sfinţirii unei biserici. În acelaşi timp, au mai luat cuvântul părintele protopop Marius Daniel Profir, protosinghelul Paisie Furdui, stareţul Mănăstirii Bârnova, părintele Paul Iuşcă de la Parohia Gura Bohotin şi preotul paroh Ioan Gheorghe Buju.