„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Iată, v-am dat putere să călcați peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului, și nimic nu vă va vătăma. Dar nu vă bucurați de
Sfinţire de casă parohială la Cotârgaci
În după-amiaza zilei de 24 septembrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a fost prezent în Parohia „Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil” Cotârgaci, comuna Roma, Protopopiatul Dorohoi, unde a sfinţit casa parohială.
Casa parohială din Parohia „Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil” Cotârgaci, comuna Roma, Protopopiatul Dorohoi, a fost sfinţită ieri, 24 septembrie 2017. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu un sobor de preoţi, printre care s-a numărat şi părintele Stelian Ciurciun, protopopul Protoieriei Dorohoi.
IPS Părinte Teofan a rostit şi un cuvânt de învăţătură celor prezenţi, pornind de la Apostolul citit ieri în bisericile ortodoxe: „Aceasta este frumuseţea vieţii, când omul poate să se îmbogăţească în toate: să aibă o casă, să aibă o gospodărie, să aibă o ogradă, să aibă, poate, câteva animale în curte, să-i rodească pământul; poate, să aibă un loc de muncă la oraş sau la sat, fiind mulţumit pentru că are cele de trebuinţă. Sfântul Pavel spune însă: Întru toate să vă îmbogăţiţi. Aceasta înseamnă că mai există şi o altă bogăţie pe lângă cea menţionată: bogăţia inimii, bunătatea sufletului, taina rugăciunii, gândul la milostenie pentru cei mai săraci decât noi - toate acestea constituie, de asemenea, bogăţie. Şi Dumnezeu doreşte de la noi, oamenii, să fim bogaţi în ambele privinţe: să avem şi cele de trebuinţă pentru casa noastră, dar să avem şi cele de trebuinţă pentru sufletul nostru”.
La final, preotul paroh Ovidiu Lazăr a vorbit despre importanţa construirii unei case parohiale, iar IPS Teofan a acordat diverse distincţii credincioşilor care s-au implicat în activităţile parohiei şi mai ales în ridicarea acestei case.



