„În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe Levi al lui Alfeu șezând la vamă și i-a zis: Urmează-Mi! Iar el, ridicându-se, I-a urmat. Și, când ședea El în casa lui Levi, mulți vameși și păcătoși
Sfinţire de casă socială şi parohială la Ţepeşeni
În după-amiaza zilei de duminică, 26 iulie 2015, IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a poposit pentru câteva ceasuri în Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ - Ţepeşeni din comuna Bicazu Ardelean, Protopopiatul Piatra Neamţ, unde, în sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa a numeroşi credincioşi, a oficiat slujba de binecuvântare a noii case sociale şi parohiale. A fost prima vizită a unui mitropolit în această comunitate.
În cuvântul de învăţătură, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vorbit despre menirea casei sociale - aceea a fi prelungirea bisericii pentru nevoile comunităţii, după care preotul paroh Mihai Jitaru a făcut un istoric al lucrărilor şi a mulţumit persoanelor şi enoriaşilor pentru ajutorul primit.
Drept răsplată pentru implicare, IPS Părinte Teofan a oferit distincţii de vrednicie d-lui Constantin Ioan Bîrsan, primarul comunei Bicazu Ardelean, d-lui Cornel Duculescu, directorul şcolii din comună, d-lui Nicolae Sălăgean, d-lui Marius Lupa, Consiliului local al comunei Bicazu Ardelean, membrilor Consiliului parohial, al Comitetului parohial şi al Adunării parohiale.


