„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Sfinţirea Paraclisului „Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul“ din Bistriţa
Enoriaşii Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae" - Bistriţa, comuna Alexandru cel Bun, Protopopiatul Piatra Neamţ, s-au bucurat ieri, 28 mai 2017, de vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care, în sobor numeros de preoţi şi diaconi, a oficiat slujba de sfinţire a Paraclisului cu hramul „Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul", situat la demisolul locaşului de cult.
Slujba de târnosire a fost succedată de slujba Sfintei Liturghii. Din soborul co-slujitor au făcut parte arhim. Luca Diaconu, stareţul Mănăstirii Bistriţa şi exarh al zonei Neamţ, arhim. Petroniu Marin, stareţul Mănăstirii Pângăraţi, părintele protopop Valentin Tofan şi părintele inspector Bogdan Frăsilă.
În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Părintele Mitropolit, făcând referire la cuvântul citit ieri din Sfânta Scriptură, a spus: „Este foarte necesar ca omul să-L cunoască pe Dumnezeu şi orice manifestare a vieţii noastre creştine de la Liturghia săvârşită până la zidirea unei biserici, totul este îndreptat spre cunoaşterea lui Dumnezeu, despre care Domnul Hristos spne: Şi aceasta este viaţa veşnică, să Te cunoască pe Tine Singurul, Adevăratul Dumnezeu şi pe Iisus Hristos pe Care Tu L-ai trimis. Având la bază această cunoaştere a dumnezeirii lui Hristos, oamenii, creştinii, se adună în jurul Sfintei Biserici pentru ca să formeze cu toţii o unitate în Duhul Sfânt. Pentru că toţi mărturisesc aceeaşi credinţă, se cuvine ca toţi să şadă împreună şi să fie cu toţii una, spune Domnul Hristos în acelaşi cuvânt. Cunoaşterea lui Dumnezeu duce spre această stare de unitate între noi. Iar dacă omul tinde să-L cunoască pe Dumnezeu, tinde să rămână în unitate împreună cu ceilalţi care au aceeaşi cunoaştere. Iar bucuria este rezultatul cunoaşterii lui Dumnezeu".
Părintele paroh Gabriel Pintilie a primit hirotesia întru iconom stavrofor, drept recunoştinţă pentru lucrarea administrativă şi misionară desfăşurată.
Lucrările la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae" din comuna Alexandru cel Bun au început în a doua jumătate a anului 2010. Biserica este ridicată în întregime, iar în prezent se lucrează la tencuirea pereţilor în vederea efectuării picturii. La demisolul bisericii a fost amenajat un paraclis, unde vor fi oficiate slujbele până la terminarea bisericii. Parohul Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae" este părintele Gabriel Pintilie.
Slujba Botezului pentru cel de-al şaselea copil al familiei
În după-amiaza zilei, IPS Părinte Mitropolit Teofan a fost prezent în Parohia Podoleni, unde a oficiat Taina Botezului pentru prunca Veronica, cel de-al şaselea copil al familiei preotului paroh Lazăr Florin Dumitru. La slujba Botezului au participat preoţi şi colegi de-ai părintelui, enoriaşi şi nu în ultimul rând familia. Nu a lipsit din soborul slujitor protoiereul Protopopiatului Roznov, părintele Vasile Ţoc. La final, IPS Părinte Teofan i-a oferit în dar pruncei Veronica o Sfântă Scriptură, pentru a-i fi călăuză şi ajutor în viaţa de creştină.