„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Simpozion naţional la Mănăstirea Dragomirna
Cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, la începutul săptămânii viitoare, va avea loc la Mănăstirea Dragomirna un simpozion. Acesta se organizează în cadrul Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi al Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii.
La Mănăstirea Dragomirna din judeţul Suceava, va avea loc luni, 24 august 2015, Simpozionul naţional „Mănăstirea Dragomirna - armonie şi tezaur“. De la ora 10:00, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi slujba Te Deumului. În continuare, va avea loc şedinţa de deschidere a manifestării, urmată de comunicări şi discuţii. Vor pregăti teme monahia Maria Magdalena Gherghina, prof. univ. dr. Teresa Sinigalia, stavrofora Macrina Săuciniţanu, stareţa Mănăstirii Dragomirna, lect. dr. Georgeta-Merişor Dominte, monahia Filofteia Balan, rasofora Anastasia Ştefan, dr. Corina Cimpoieşu şi rasofora Teodosia Moraru. Programul va continua cu o expoziţie de artă fotografică semnată de Petru Palamar şi cu vizitarea ansamblului monastic de la Dragomirna. Partea a treia a evenimentului va cuprinde comunicări ce vor fi susţinute de arhitectul Constantin Gorcea, de pr. lect. dr. Daniel Niţă Danielescu, de lect. dr. Marina Vraciu şi de prof. univ. dr. Dan Zamfirescu. Simpozionul este prilejuit de Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi de Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gura de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii. „Misiunea Mănăstirii Dragomirna în cele patru secole de neîntreruptă Liturghie şi a păstorului de suflet «Vlădica Crimca - părintele şi rugătorul nostru» va fi evidenţiată în timpul comunicărilor, a expoziţiei de fotografie şi a vizitei la Muzeul «Mitropolit Anastasie Crimca» şi în turnul «Miron Barnovschi»“, a remarcat stavrofora Macrina Săuciniţanu.
Tezaur religios şi cultural, lăsat de ctitorii Dragomirnei
În acest an, se împlinesc 410 ani de la prima atestare documentară a bisericii mari a Mănăstirii Dragomirna, cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt“. Prin acest simpozion se doreşte promovarea patrimoniului cultural naţional, creat la Dragomirna în cursul istoriei în toate domeniile artei - arhitectură, pictură, sculptură în piatră şi lemn, miniatură. Comunicările ştiinţifice susţinute cu această ocazie vor reda publicului interesat valorile de patrimoniu ale acestui minunat monument istoric şi maiestuos locaş de cult. Mănăstirea Dragomirna, în special, şi Moldova, în general, au fost înzestrate cu un frumos tezaur religios şi cultural de doi dintre ctitorii Mănăstirii Dragomirna - Mitropolitul cărturar Anastasie Crimca şi domnul martir Miron Barnovschi. Ctitorii Mănăstirii Dragomirna au un statut aparte în viaţa mănăstirii. Prin jertfa lor materială, ei se împărtăşesc de roadele nevoinţei monahiilor - vieţuitoare ale Dragomirnei. Prin multele lor fapte creştine: zidirea de locaşuri sfinte, promovarea păcii, mărturisirea credinţei, milostenia pentru cei nevoiaşi, cei doi ctitori au lucrat după Cuvântul lui Dumnezeu, întreaga lor viaţă fiind în comuniune cu Dumnezeu. Păstorul de suflete Mitropolitul Anastasie Crimca şi binecredinciosul domn Miron Barnovschi se numără printre sfinţii poporului român, care-şi aşteaptă canonizarea şi care se roagă la milostivul Dumnezeu pentru ţara şi neamul lor.