„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Simpozionul „Colocviile Putnei” a ajuns la final
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, în perioada 8-11 septembrie 2019, s-a desfăşurat la mănăstirile Putna şi Dragomirna ediţia a XXIII-a a Simpozionului internaţional de istorie „Colocviile Putnei”.
Ediţia s-a deschis în ziua de duminică, 8 septembrie 2019, cu slujba Te Deum oficiată în biserica voievodală de stareţul Mănăstirii Putna, arhimandritul Melchisedec Velnic, dimpreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
A urmat deschiderea oficială a colocviului în Sala Mare a Casei Domneşti. După alocuţiunea de întâmpinare a gazdei, a luat cuvântul Ştefan S. Gorovei, preşedintele Centrului de Cercetare şi Documentare al Mănăstirii Putna, care a vorbit tuturor celor prezenţi despre rostul şi misiunea istoricului: „Am ajuns şi eu la vârsta la care te întrebi ce este mai important: a scotoci şi a scoate la iveală grăuncioare de lumină ale trecutului sau a reflecta asupra rostului acestei munci. În ultima vreme, sunt în spaţiul nostru istoriografic direcţii felurite de a înţelege trecutul. Există din ce în ce mai multe metode de a manipula înţelegerea trecutului. Trecutul are logica sa care nu corespunde cu cea a prezentului, drept aceea trebuie să combatem această tendinţă a corectitudinii politice în înţelegerea trecutului. E suficient dacă aducem grăuntele acela de lumină. Dacă înţelegem bine ceea ce a fost în trecut, poate o să înţelegem ce se întâmplă astăzi. Nimic din ceea ce se întâmplă în jurul nostru astăzi nu este fără rădăcini în trecut. Sunt rădăcini pe care le ştim sau nu, le vedem, sau de cele mai multe ori nu vrem să le vedem. Aş vrea să rămâneţi cu ideea că lucraţi pentru cunoaşterea trecutului unui popor care n-a fost buricul pământului, dar care a fost tot timpul năpăstuit, fiind aşezat de Dumnezeu la răscruce de vânturi. Ne mândrim cu ceea ce suntem!”.
De asemenea, domnia sa a lansat şi ultimele două numere, 1 şi 2 pe anul 2018, ale revistei „Analele Putnei”. Faţă de anii trecuţi, în cadrul simpozionului din acest an au fost prezentate subiecte inedite şi a fost organizată o secţiune specială dedicată istoriei Mănăstirii Dragomirna.
La finalul comunicărilor, prof. Ştefan S. Gorovei a făcut un bilanţ al acestei ediţii. Domnia sa a spus că este prematur a se pronunţa asupra valorii comunicărilor prezentate, dar că este cert că unele dintre ele au ridicat ştafeta valorică în domeniile lor, fie cel al istoriei diplomatice, fie cel al istoriei artei.
În încheiere, părintele arhimandrit Melchisedec Velnic a subliniat că această ediţie este cea a 550 de ani de la sfinţirea bisericii Mănăstirii Putna. Stareţul a adus mulţumiri Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului şi Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, care a dat binecuvântarea pentru desfăşurarea acestui colocviu. La sfârşit, părintele stareţ a invitat pe toţi cei prezenţi să participe la ediţia a XXIV-a a Colocviilor Putnei, care se va desfăşura în jurul datei de 10-15 iulie 2020.