„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Sinaxa stareţilor şi stareţelor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor
Astăzi, 30 octombrie 2018, începând cu ora 10:00, la Mănăstirea Putna va avea loc Sinaxa monahală a stareţilor şi stareţelor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor pe anul în curs. Programul Sinaxei este următorul: Parastas pentru făuritorii Marii Uniri, apelul nominal, cuvânt al Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, în deschiderea sinaxei, referatul „Mănăstirile bucovinene de la înstrăinare la revenirea la Patria-mamă”, prezentat de monahul Alexie Cojocaru de la Mănăstirea Putna, discuţii pe marginea temei, referatul „Duhul Părinţilor Patericului, duhul unităţii monahale”, prezentat de protosinghel Gavriil Velicu, stareţul Schitului „Sfântul Ioan Botezătorul” - Molid, discuţii pe marginea temei, probleme actuale ale monahismului şi soluţii, luări de cuvânt din partea sectoarelor administrativ, economic, cultural, filantropic, sănătatea şi securitatea muncii ale Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, prezentarea volumului cu titlul „Râvnind Duhul Părinţilor”, care înmănunchează referatele prezentate la sinaxele monahale din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi referatele prezentate din partea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor la întâlniri organizate de către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Arhiepiscopia Bucureştilor, între anii 2007 şi 2018, cuvânt al Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, şi rugăciunea de încheiere.