„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
„Singură credinţa în Hristos Domnul te aşază statornic pe cale“
Mănăstirea Stavnic din comuna Voineşti, judeţul Iaşi, şi-a sărbătorit ieri hramul. Slujba Sfintei Liturghii în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a fost una deosebită, fiind săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei. Au participat stareţi de la mănăstiri din zona Iaşului, precum şi numeroşi credincioşi din tot judeţul.
Alături de părintele arhimandrit Amfian Ragoşcă, stareţul Mănăstirii Stavnic, din soborul ce a slujit Sfânta Liturghie împreună de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei au făcut parte arhim. Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi şi exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, alături de alţi părinţi stareţi din zonă.
Întrucât Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a fost sfânt militar, la invitaţia părintelui stareţ, la slujba arhierească au fost prezenţi reprezentanţi ai Armatei şi ai Poliţiei, precum şi oficialităţi locale.
În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Mitropolit Teofan a subliniat ce înseamnă a avea o viaţă creştinească autentică: „A fi cu cele bune ale acestei lumi înseamnă a şti care-ţi este drumul, a te bucura de banul pe care l-ai câştigat în mod cinstit, a te bucura de demnitatea pe care ai dobândit-o în chip onest şi a înţelege că toate acestea vin pentru că te-a ocrotit Dumnezeu, ţi-a dat înţelepciune, te-a izbăvit de ispite peste măsură. Avându-L şi pe Hristos împreună cu tine, împlineşti ceea ce ar fi dorit să împlinească Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, dar nu i s-a îngăduit. De aceea, să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască putere să înţelegem că singură jertfa aduce bucuria, că singură credinţa în Hristos Domnul te aşază statornic pe cale, că singură fidelitatea ta faţă de lucruri adevărate, cinstite, adânci, creştineşti, în cazul nostru româneşti în esenţa lor, îţi dă încă din această lume o satisfacţie lăuntrică şi o fericire interioară pe care nu ţi le pot da toate bogăţiile, rangurile şi demnităţile pe care le poţi dobândi în mod necinstit, afară de Hristos“.
În cadrul slujbei arhiereşti, tânărul diacon Dorobăţ Florin a fost hirotonit preot pe seama Parohiei „Izvorul Tămăduirii“ - Stânca, Protopopiatul 2 Iaşi.
La finalul Sfintei Liturghii, arhim. Amfian Ragoşcă, stareţul Mănăstirii Stavnic, a mulţumit tutoror celor prezenţi la slujba Sfintei Liturghii dedicată hramului.
Mănăstirea Stavnic se află la 20 kilometri de oraşul Iaşi şi este continuatoarea Schitului Vovidenia, situat în pădurile ce împrejmuiau oraşul în secolul al XVIII-lea. Acest schit cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului“ a fost ctitorit de către medelnicerul Constantin Cucoranul, devenit ulterior vieţuitor al acestei mănăstiri, cu numele de monahul Calistru. În anul 1766, urmaşii ctitorului au închinat acest schit Mănăstirii „Sfântul Spiridon“ din Iaşi. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, biserica Schitului Stavnic a fost bombardată, ceea ce a dus în anul 1947, din cauza imposibilităţii restaurării acesteia, la trecerea în patrimoniul Parohiei Slobozia, urmând ca aceasta să o restaureze.
După revoluţia din decembrie 1989, cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Mitropolit Daniel, vechiul Schit Stavnic a renăscut, de această dată ca paraclis mitropolitan, purtând numele de Mănăstirea Stavnic şi având ca protector pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.