„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Situaţia creştinilor din Siria
După o perioadă de 40 de ani de stabilitate şi de progres, datorită păcii şi liniştii din ţară, conflictul declanşat în ultimii ani în Siria a afectat foarte mult Biserica Ortodoxă.
Războiul civil din Siria a fost precedat de o revoltă antiguvernamentală începută la 26 ianuarie 2011. Proteste paşnice au fost urmate de o represiune a Armatei Siriene, după care manifestaţiile şi actele de revoltă s-au extins în întreaga ţară, la ele participând musulmani suniţi (care reprezintă circa 73% din populaţia Siriei) religioşi şi laici şi membri ai minorităţilor, mai ales kurzi (musulmani suniţi, dar nu arabi).
În iulie 2011, dezertori din Armata Siriană au constituit Armata Siriei Libere şi au început să formeze unităţi de luptă. Confruntarea s-a transformat într-un război complex, care opune numeroşi actori şi implică puteri străine. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), care dispune de o vastă reţea de surse în Siria, într-un bilanţ stabilit la 31 decembrie 2015, vorbeşte despre 260.758 de morţi.
„Cea mai mare populaţie de refugiaţi dintr-un singur conflict într-o generaţie“
Într-o ţară care număra circa 23 milioane de locuitori înainte de conflict, 13,5 milioane de oameni sunt afectaţi de război sau refugiaţi din calea acestuia, după cum indica Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), la 12 ianuarie 2016.
Tot potrivit datelor ONU, aproximativ 486.700 de oameni trăiesc în regiuni asediate de armată sau de rebeli, în locuri unde zeci de persoane au murit din cauza lipsei de alimente şi de asistenţă medicală.
Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi declara în iulie 2015 că 4,7 milioane de sirieni s-au refugiat în afara ţării, formând „cea mai mare populaţie de refugiaţi dintr-un singur conflict într-o generaţie“.
Cei mai mulţi refugiaţi sirieni au ales Turcia. Din cei 2-2,5 milioane de sirieni aflaţi pe teritoriul Turciei, numai circa 250.000 sunt găzduiţi în tabere, ceilalţi instalându-se în marile oraşe din ţară. În Liban sunt aproximativ 1,2 milioane de refugiaţi sirieni, iar două treimi dintre aceştia trăiesc într-o „sărăcie extremă“, potrivit ONU. S-au înregistrat 630.000 de refugiaţi sirieni în Iordania, dar autorităţile locale estimează numărul lor la peste un milion. În Irak s-au refugiat 225.000 de sirieni, iar în Egipt 137.000.
Peste tot însă, refugiaţii se confruntă cu sărăcie, probleme de sănătate şi tensiuni cu membrii comunităţilor locale, unde trăiesc în structuri provizorii şi în condiţii extrem de dificile.
În Siria, aproximativ 12% din totalul populaţiei erau creştini. Dintre aceştia, creştinii ortodocşi reprezentau cel mai numeros grup şi din punct de vedere instituţional sunt reprezentaţi de către cea mai veche patriarhie ortodoxă, Patriarhia Antiohiei şi a Întregului Orient.
În zonele din Siria ocupate de Califatul Islamic, mulţi dintre creştini au fost forţaţi să-şi abandoneze casele, dar nu toţi au plecat. Conform ultimelor statistici, în nord-estul Siriei încă mai locuiesc aproximativ jumătate de milion de credincioşi aparţinând Patriarhiei Ortodoxe a Antiohiei şi a Întregului Orient, Bisericii Siriene Iacobite şi celei Apostolice Armene.
Biserici şi mănăstiri, monumente de o valoare istorică şi culturală greu de evaluat, au fost distruse de terorişti, iar altele au fost vandalizate. Peste zece mii de creştini şi-au pierdut viaţa (printre ei fiind şi clerici, ucişi cu multă cruzime), alţii au fost răpiţi, între aceştia fiind copii, preoţi şi însuşi Preasfinţitul Pavel, Mitropolit de Alep, fratele Preafericirii Sale Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient.
Însă la noi ajung puţine informaţii. Al Jazeera raporta în luna iunie a anului 2016 uciderea de către rebeli a 19 tinere creştine. Din puţinele informaţii, fetele creştine făceau parte dintre copiii răpiţi şi ţinuţi în lagărele de concentrare. Conform unei mărturii a unei tinere salvate, situaţia din lagăre este cruntă pentru tinerii creştini: „Eram trezite înainte de răsăritul soarelui în fiecare dimineaţă şi forţate să recităm rugăciuni islamice. Ne hrăneau cu resturile de la masa soldaţilor, iar apa cu care ne spălam era contaminată. Băieţii erau obligaţi să care armament, iar noi eram pozate şi expuse ca să fim vândute pe internet. Dacă nu ne cumpăra nimeni, eram dăruite soldaţilor jihadişti. Lagărele de formare implică activităţi zi şi noapte, iar când nu era de muncă eram forţaţi să memorăm versete din Coran. Probabil fetele au fost ucise pentru că au refuzat învăţătura islamică. Ei nu stau la discuţii, au putere de moarte şi de viaţă!“, a povestit o tânără creştină siriană salvată, pentru publicaţia Christian Post.
Câinii care trebuiau să îl sfâşie s-au îmblânzit doar în câteva momente
Veştile care vin din acea parte de lume sunt îngrijorătoare pentru soarta creştinilor. Ultima mărturie este prezentată de către cotidianul Al Jazeera şi este cutremurătoare: un creştin scăpat din lagărele de concentrare din zona oraşului Alep a povestit chinul prin care a trecut în timpul răpirii.
Majed el-Shafie a relatat cum primea zilnic un „tratament de lepădare de Domnul Hristos“, aplicat de fanaticii musulmani: „La început mi-au ras capul, turnau peste mine apă cu gheaţă, apoi fierbinte şi iar rece, asta în fiecare zi, la oră fixă. Apoi m-au tăiat şi au pus sare pe răni, m-au electrocutat şi îşi stingeau ţigările de mine… Încercarea cea mare a fost atunci când au adus în celulă mai mulţi câini, pe care i-au eliberat cu scopul ca eu să le devin hrană. M-am pitit într-un colţ, ferind capul şi pieptul. Am închis ochii şi m-am pregătit de durere şi agonie. Dar minune, câinii au venit şi s-au aşezat lângă mine. Au adus alt grup de câini. Dumnezeu şi pe aceia i-a îmblânzit. Dar nu şi pe oameni, căci au urmat zile cumplite de bătăi…“. Sunt cuvintele unui om care nu şi-a lepădat credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos. Iar credinţa i-a fost răsplătită, prin trăirea minunii de a vedea cum câinii care trebuiau să îl sfâşie s-au îmblânzit doar în câteva momente.
Situaţia în care îşi desfăşoară viaţa de zi cu zi creştinii din Siria este calea unui martiriu trecut sub tăcere de marile agenţii de presă.
Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient, se află, începând de ieri, 23 septembrie 2016, într-o vizită oficială în România, la invitaţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Întâistătătorul Bisericii din Antiohia va participa la evenimentele dedicate împlinirii a 300 ani de la moartea martirică a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, precum şi a 550 ani de la punerea pietrei de temelie a Mănăstirii Putna.