„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Slujbă arhierească în Parohia Lungani - Voineşti
În Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae" a Parohiei Lungani, Protopopiatul 3 Iaşi, judeţul Iaşi, a fost oficiată duminică, 4 decembrie 2016, Sfânta Liturghie de către PS Calinic Botoşăneanul. În cadrul slujbei, tânărul teolog Emilian Rotaru a fost hirotonit diacon.
Cu două zile înainte de serbarea hramului bisericii, duminică, 4 decembrie 2016, în Parohia Lungani a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, locaşul de închinăciune ocrotit de Sfântul Nicolae fiind neîncăpător de numărul credincioşilor veniţi la slujbă. Preasfinţia Sa a revenit în Parohia Lungani pentru a-l hirotoni diacon pe tânărul Emilian Rotaru, care, după ce va primi Taina Hirotoniei întru preot, va fi noul paroh al satului, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Predica Duminicii a 27-a după Rusalii a fost ţinută de părintele Mihail Roşu, protopop al Protopopiatului 3 Iaşi, care a îndemnat oamenii să respecte cele zece porunci pentru a dobândi intrarea în rai. Părintele Cristian Rotaru, slujitor la Biserica „Sfântul Dumitru" din Iaşi, tatăl diaconului Emilian Rotaru, a mărturisit că a avut „emoţii deosebite" în momentul hirotoniei fiului său, şi a apreciat dragostea Preasfinţitului Părinte Calinic de a oficia Sfânta Liturghie în satul Lungani. Părintele paroh Florin Munteanu şi-a îndreptat gândul de recunoştinţă faţă de Episcopul-vicar al Eparhiei Iaşilor care i-a binecuvântat pe cei prezenţi prin rugăciunea sfântă. PS Calinic Botoşăneanul le-a spus celor prezenţi că viitorul paroh de la Lungani „este un copil crescut în biserică". „Tatăl părintelui diacon Emilian a realizat şi continuă să facă lucrare frumoasă în Biserică. Pe tânărul hirotonit îl cunosc dintotdeauna, iar în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă «Dumitru Stăniloae» din Iaşi s-a bucurat de o formare duhovnicească şi teologică. O să aveţi un preot bun aici! E nevoie de consolidarea bisericii, iar părintele Cristian Rotaru va şti cum să-şi ajute fiul, pe părintele Emilian. Mă bucură dragostea cu care l-aţi primit pe părintele Emilian, iar aceasta dovedeşte că părintele Florin care suplineşte această parohie are o deschidere sufletească pe măsură", s-a exprimat PS Calinic Botoşăneanul.