„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Slujbă de binecuvântare a Monumentului eroilor căzuţi în războiul de întregire a neamului românesc
În duh de unire şi de adâncă simţire românească, s-a desfăşurat la Varniţa, în Republica Moldova, un moment de o solemnitate aparte prin dezvelirea şi binecuvântarea lucrărilor de refacere a Monumentului eroilor căzuţi în războiul de întregire a neamului românesc, reprezentat de bustul Regelui Ferdinand I Întregitorul.
Anul 1918 a fost momentul providenţial al românilor, când Bunul Dumnezeu a rânduit ca toate provinciile româneşti să se regăsească unite în aceeaşi ţară. Ca orice moment crucial din istoria neamului, Marea Unire de la 1918 reprezintă un fenomen complex în realizarea căruia au contribuit contextul politic internaţional, orânduielile interne, elitele duhovniceşti şi intelectuale ale vremii, dar mai ales purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care, prin oameni însufleţiţi de duhul unirii, au lucrat statornic la edificarea acestui ideal.
În orizontul credinţei, istoria este un dar dumnezeiesc în care omul îşi lucrează libertatea în vederea împlinirii sale ca persoană şi parte dintr-un popor chemat la mântuire. În „Istoria Unirii Românilor”, preotul academician Ioan Lupaş precizeză: „Unirea românilor trebuie înfăţişată totdeauna - potrivit adevărului - ca urmare firească a unei pregătiri istorice de sute de ani, în cursul cărora acest popor de eroi şi de mucenici a izbutit să-şi apere cu uimitoare stăruinţă sărăcia şi nevoile şi neamul, rămânând, împotriva tuturor năvălirilor barbare şi vremelnicilor stăpâniri străine, în cea mai strânsă legătură cu pământul strămoşesc în care, ca într-un liman de mântuire, şi-a putut adăposti traiul de-a lungul vremilor de urgie” (preotul profesor Dumitru Stăniloae, Cultură şi duhovnicie, Opere complete 2, Ed. Basilica, Bucureşti, 2012, p. 87).
Astfel, în duh de unire şi de adâncă simţire românească s-a desfăşurat la Varniţa, în Republica Moldova, la invitaţia domnului Iulian Rusanovschi, preşedintele Asociaţiei „Monumentum”, un moment de o solemnitate aparte prin dezvelirea şi binecuvântarea lucrărilor de refacere a Monumentului eroilor căzuţi în războiul de întregire a neamului românesc, reprezentat de bustul Regelui Ferdinand I Întregitorul. Slujba de binecuvântare a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, împreună cu o delegaţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în prezenţa autorităţilor locale şi centrale. Preasfinţia Sa a pus la inima celor prezenţi gândul că statornicia unui neam stă în unitatea de cuget şi simţire românească, mărturisită în credinţa dreptmăritoare şi limba „pe care-o plâng şi care-o cântă pe la vatra lor ţăranii”.
”La edificarea acestui ideal de unitate”, a continuat Preasfinţia Sa, ”a contribuit o generaţie importantă de personalităţi, între care factorul catalizator şi omul din spatele Unirii a fost Regele Ferdinand. Sub sceptrul său a fost o Înviere a neamului românesc de care s-au împărtăşit toţi cei căzuţi de-a lungul veacurilor pentru apărarea neamului şi a credinţei, pentru libertatea şi demnitatea poporului român”.