„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Slujbă misionară în Parohia Tudor Vladimirescu
În Parohia „Sfinţii Arhangheli” din localitatea Tudor Vladimirescu, comuna Albeşti, Protopopiatul Botoşani, a fost oficiată duminică, 22 iulie 2018, slujba Paraclisului Maicii Domnului. Aceasta a fost săvârşită de către preotul Petru Fercal, misionar protopopesc al Protopopiatului Botoşani, şi de preotul paroh Ioan Apetri. În această localitate sunt 127 de familii de ortodocşi şi peste 260 de familii aparţinând cultului penticostal. În cadrul activităţilor misionare care se desfăşoară la această parohie se numără şi slujba misionară din 22 iulie, la care a participat un grup de 80 de persoane din Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoşani. Corul misionar „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoşani, format din 30 de tineri, a cântat la strană. Părintele misionar Petru Fercal a ţinut cuvântul de învăţătură, în care a subliniat importanţa Sfintei Împărtăşanii şi a îndemnat pe creştini să participe în fiecare duminică şi sărbătoare la Sfânta Liturghie şi să se împărtăşească cât mai des. De asemenea, a îndemnat pe creştinii prezenţi la slujbă să transmită şi celorlalţi creştini rugămintea de a veni cu dragoste la biserică, de a citi sfintele cărţi şi de a se implica activ în viaţa parohiei. După cuvântul de învăţătură, tinerii au interpretat un buchet de cântări duhovniceşti, patriotice şi câteva cântări dedicate familiei creştine, marcând cu bucurie „Sărbătoarea Centenarului”. Pentru a crea un moment de comuniune, creştinii de la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” şi creştinii din Parohia Tudor Vladimirescu au pregătit o agapă frăţească în aşezământul social din curtea bisericii. La final, părintele paroh a concluzionat: „Într-adevăr a fost o experienţă frumoasă de rugăciune, întrajutorare şi bucurie duhovnicească de care avem nevoie”.