„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Slujbă misionară în Parohia Unguroaia, Protopopiatul Botoşani
Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoşani a organizat duminică, 12 mai 2019, o întâlnire duhovnicească în Parohia cu hramurile „Sfinţii Arhangheli” şi „Sfânta Cuvioasă Parascheva” - Unguroaia, comuna Cristeşti, Protopopiatul Botoşani, păstorită de preotul Marcel Asmarandei. Aici s-a săvârşit Paraclisul Maicii Domnului, în prezenţa creştinilor şi alături de corul Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul”. S-a prezentat un buchet de cântări în cinstea Învierii Domnului, s-a evocat satul românesc, s-au interpretat cântări patriotice, precum şi cântări închinate mamelor creştine. Într-adevăr o comunitate mică, situată în mijlocul unui câmp, cu 17 familii ortodoxe, şi o biserică ridicată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, cu ajutorul acordat de Sfânta Mitropolie. Tot aici, locuiesc 36 de familii aparţinând cultului penticostal, care au casă de adunare în apropierea bisericii. Prin bunăvoinţa, dragostea şi implicarea celor 120 de persoane de la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoşani, s-au deplasat cu 22 de maşini şi au pregătit peste 200 de porţii pentru o agapă frăţească, care a încheiat slujba misionară. Astfel s-a oferit posibilitatea tuturor celor prezenţi ca prin dialog să se cunoască reciproc, să-şi spună păsurile, să se lege prietenii şi să se găsească modalităţi de întrajutorare, pentru a da un imbold creştinilor din această parohie. De asemenea s-a oferit părintelui paroh 300 de lei pentru activităţi misionare desfăşurate în parohie.
În cuvântul de mulţumire, părintele paroh Marcel Asmarandei şi-a exprimat bucuria şi mulţumirea, mărturisind că biserica parohială este plină numai la tabăra de vară şi la slujba misionară. Apoi a continuat: „În această sfântă duminică, închinată femeilor mironosiţe, ne-am bucurat să avem în mijlocul nostru corul misionar şi creştinii de la Parohia «Sfântul Ioan Botezătorul» din municipiul Botoşani. Au fost clipe de adâncă rugăciune şi aleasă bucurie pentru noi, menite să întărească credinţa şi nădejdea în Domnul nostru Iisus Hristos”. În Anul omagial al satului românesc, ne-am propus să desfăşurăm activităţi misionare în parohiile din satele Protopopiatului Botoşani, care se confruntă cu multe lipsuri şi care au nevoie de întrajutorare frăţească, pentru a încuraja credinţa, viaţa duhovnicească şi starea materială, prin comuniune şi dăruire faţă de cei în suferinţă. Luându-ne după cuvântul psalmistului: „Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună!” (Ps. 132, 1), am înţeles că numai într-un mod concret putem fi alături şi încuraja pe cei din satul românesc, care, în ciuda lipsurilor şi necazurilor, trebuie îmbărbătaţi şi ajutaţi să asigure şi să continue viaţa comunităţii, cu toate valorile ei, şi să i se dea dimensiune existenţială şi duhovnicească. Printre aceste localităţi s-a numărat şi Parohia Unguroaia. (Pr. Petru Fercal, misionar protopopesc)