„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Slujbe arhiereşti în parohiile Beneşti şi Crâng
Credincioşii din două parohii ale Episcopiei Huşilor au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie.
Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit duminică, 9 decembrie 2018, Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Beneşti, Protopopiatul Vaslui, judeţul Vaslui. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa l-a hirotonit întru preot pe diaconul Ştefan Cozma, noul paroh al acestei comunităţi. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi părintele Adrian Chirvasă, protopop al Protopopiatului Vaslui. În omilia rostită, ierarhul de la Huşi a explicat de ce Hristos este Cel care o cheamă spre vindecare pe femeia gârbovă: „Mesajul pe care vrea să ni-l transmită acest pasaj evanghelic este următorul: Dumnezeu ne vrea drepţi în faţa Lui! Ne vrea în poziţie verticală, să avem verticalitatea şi conştiinţa curată de a ne uita înspre Dumnezeu. Din punct de vedere spiritual, păcatele sunt cele care ne gârbovesc pe fiecare, ne înconvoaie spre pământ şi nu ne mai dau această capacitate interioară de a ne uita drepţi înspre Dumnezeu. Cine are curajul să spună că este drept înaintea lui Dumnezeu şi să se uite cu conştiinţa limpede spre El? Păcatele ne înconvoaie pentru că noi nu vrem să ne uităm înspre Dumnezeu”, a remarcat PS Ignatie. La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a instalat pe părintele Ştefan Cozma în funcţia de preot paroh al Parohiei Beneşti.
În seara zilei de sâmbătă, 8 decembrie 2018, Episcopul Huşilor a săvârşit slujba Vecerniei unită cu Litia în Parohia Crâng, Protopopiatul Bârlad, judeţul Vaslui. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi părintele Vasile Lăiu, protopop de Bârlad. În cuvântul adresat credincioşilor, Preasfinţia Sa a vorbit despre puterea rugăciunii asumate. La finalul slujbei, Părintele Episcop Ignatie a mulţumit părintelui paroh Lucian Bucurenciu, cu ocazia ieşirii la pensie, pentru toate lucrurile frumoase săvârşite şi pentru tot timpul pe care l-a oferit lui Dumnezeu în cei 41 de ani de preoţie.