„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Slujbe arhiereşti la Huşi şi Mălineşti
Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a fost prezent luni, 13 noiembrie 2017, în Parohia Dric din Huşi, judeţul Vaslui. Ierarhul a pus piatra de temelie Bisericii „Sfântul Apostol Andrei“. Din soborul slujitorilor au făcut parte părinţi consilieri de la Centrul eparhial Huşi şi preoţi parohi. Părintele Marius-Cătălin Antohi, protopop al Protopopiatului Huşi, a citit actul de sfinţire, apoi a fost săvârşită slujba punerii pietrei de temelie. În cuvântul său de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Ignatie a subliniat că noua biserică va fi o mărturie frumoasă în această parte a oraşului Huşi. „Punerea pietrei de temelie înseamnă că Hristos este temelia cea adevărată a Bisericii Lui, pe care El a întemeiat-o prin vărsarea sângelui Său pe cruce, a ridicat-o prin moartea Sa, a desăvârşit-o prin Învierea Sa, a binecuvântat-o prin Înălţarea Sa la ceruri şi o întreţine prin Duhul Sfânt“, a spus ierarhul de la Huşi, care l-a felicitat pe părintele paroh Marcel Miron pentru curajul de a începe construcţia locaşului de închinare. În dimineaţa zilei de 14 noiembrie 2017, PS Ignatie a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Mălineşti din judeţul Vaslui. Ierarhul a făcut referire în cuvântul adresat la viaţa Sfântului Apostol Filip, pomenit de Biserica noastră pe 14 noiembrie: „Hristos ne descoperă prin apostolul Său Filip cum trebuie sa ne trăim credinţa şi care este modul nostru de a ne raporta la Hristos“. Preasfinţitul Ignatie a mulţumit protosinghelului Filip Mercaş, stareţul aşezării monahale, pentru lucrările împlinite la Mănăstirea Mălineşti, felicitându-l pentru toate realizările pe plan duhovnicesc şi administrativ-gospodăresc.



