„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Slujbe arhiereşti oficiate în cinstea Părintelui Nicodim Măndiţă
În contextul împlinirii a 40 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Nicodim Măndiţă, unul dintre cei mai cunoscuţi călugări misionari din Moldova, la Mănăstirea Agapia s-a săvârşit, sâmbătă, 4 iulie, Sfânta Liturghie în sobor numeros de arhierei, preoţi şi diaconi, urmată de o slujbă de pomenire în cimitirul aşezării monahale.
Astăzi, 6 iulie 2015, se împlinesc 40 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Nicodim Măndiţă, unul dintre cei mai cunoscuţi călugări misionari din Moldova. Cu acest prilej, la Mănăstirea Agapia s-a săvârşit, sâmbătă, 4 iulie, Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, şi Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei. La momentul comemorativ au fost prezenţi numeroşi preoţi şi credincioşi, precum şi mai multe monahii de la Mănăstirile Agapia şi Văratec. Nu au lipsit nici părintele arhimandrit Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, părintele arhimandrit Ioan Harpa, stareţul Mănăstirii Popăuţi şi exarhul mănăstirilor din zona Botoşani, părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului, stavrofora Olimpiada Chiriac, stareţa Mănăstirii Agapia, stavrofora Iosefina Giosanu, stareţa Mănăstirii Văratec, maica director Eustochia Volmer de la Liceul Teologic Ortodox de la Mănăstirea Agapia.
Înainte de slujba Sfintei Liturghii, ierarhii prezenţi au depus flori la mormântul Părintelui Nicodim Măndiţă, slujba arhierească fiind oficiată lângă biserica din cimitirul Mănăstirii Agapia.
„Ne aflăm astăzi la această venerabilă aşezare pentru că, peste câteva zile (n.r. astăzi), se împlinesc 40 de ani de la plecarea dintre pământeni a Părintelui Nicodim Măndiţă. Mormântul său este aproape, în cimitirul Mănăstirii Agapia, şi mulţi dintre preoţi şi pelerini, de 40 de ani, urcă această colină şi vin la acest locaş monahal pentru a-l cinsti pe cel care le-a fost duhovnic, mare povăţuitor, prieten, preot paroh sau dascăl prin cărţile sale lăsate posterităţii. O privire atentă asupra vieţii Părintelui Nicodim arată împlinirea în viaţa lui a cuvântului evanghelic «Vino după Mine» şi o împlinire a cuvântului Sfântului Apostol Pavel, care doreşte ca toţi creştinii să fie mânaţi de Duhul, să fie fii şi moştenitori ai Împărăţiei lui Dumnezeu, aceasta realizându-se prin pătimirea împreună cu Domnul Hristos, urmată de preamărirea împreună cu Domnul Hristos. Aceasta a fost viaţa părintelui pe care noi încercăm să-l cinstim la trecerea a patru decenii de la plecarea sa în lumea veşniciei“, a spus IPS Mitropolit Teofan în cuvântul de învăţătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii.
Slujba de, sâmbătă, 4 iulie, a fost una importantă şi pentru enoriaşii Parohiei „Sfântul Dumitru“ din localitatea Oroftiana de Jos, Protopopiatul Darabani, tânărul diacon Constantin Cosmin Pristavu fiind hirotonit preot paroh pentru această comunitate.
La sfârşitul Sfintei Liturghii s-a făcut pomenirea Părintelui Nicodim Măndiţă la mormântul acestuia din cimitirul Mănăstirii Agapia.