„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Slujbe de pomenire şi evenimente culturale în Arhiepiscopia Iaşilor, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România
Ieri, 27 martie 2018, s-au împlinit 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Pe parcursul întregii zile, în Arhiepiscopia Iaşilor au avut loc slujbe de pomenire şi evenimente culturale menite să-i aducă în amintire pe înaintaşii noştri, cei care la 27 martie 1918 au decis prin vot nominal deschis revenirea Basarabiei la patria-mamă.
La Catedrala Mitropolitană din Iaşi, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi de Preasfinţitul Părinte Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a săvârşit Sfânta Liturghie. Apoi a urmat o slujbă de Te Deum şi un Trisaghion pentru pomenirea membrilor Sfatului Ţării din Basarabia, care au votat Unirea de la 1918. Alături de ierarhi au fost prezenţi şi numeroşi preoţi slujitori, printre care şi cinci preoţi din Mitropolia Basarabiei şi trei preoţi basarabeni înfiaţi în Arhiepiscopia Iaşilor.
Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a subliniat faptul că, la fel ca în 1918, Catedrala Mitropolitană a rămas loc de rugăciune, de cerere şi de mulţumire aduse lui Dumnezeu: „Să ne rugăm lui Dumnezeu să le răsplătească lor cu veşnicia, iar nouă cu determinare, pentru a prelua ceva din duhul lor, a-l duce mai departe şi a reîmplini ceea ce ei au împlinit. Ceea ce s-a pierdut între timp, dar cu mila lui Dumnezeu - ştie El când şi cum - vom retrăi într-o zi". Preasfinţitul Părinte Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a spus, de asemenea, că ne revine şi nouă, celor de astăzi, să contribuim la unitatea neamului românesc: „Unirea nu ţine de trecut, ci de prezent şi de viitor. În aceste zile, la Chişinău, mai multe consilii locale adoptă declaraţii simbolice de Unire ş...ţ. Noi ne rugăm şi sperăm că Bunul Dumnezeu va rândui ca, într-o bună zi, să refacem înapoi unitatea de neam, aşa cum ne-a creat El şi cum veghează de sus Sfântul Apostol Andrei, care a încreştinat neamul românesc. Cred că Dumnezeu a îngăduit separarea pentru a-l verifica pe fiecare dintre noi cât de mult ne dorim Unirea". Prof. dr. Gheorghe Cliveti, directorul Institutului de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol" din Iaşi, a subliniat că „istoria Marii Uniri nu înseamnă istoria alipirii unor provincii, ci efortul întregii naţiuni, binecuvântat de Sfânta Biserică. În războiul de întregire, au stat oştenii şi lângă ei au stat preoţii. Acum, la Centenar, cu privire la Basarabia, la nordul Bucovinei şi ţinutul Herţei, se cuvine să nu fim în sărbătoare, ci în moment de reculegere".
Rugăciune la mormintele celor care au semnat actul Unirii cu România
Evenimentele au continuat cu o slujbă de pomenire la Parohia Bârnova, la mormântul deputatului Ion Inculeţ, aflat în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul", urmată de depunerea coroanelor.
Apoi, la Cimitirul „Eternitatea" din Iaşi, a avut loc slujba de pomenire la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial. La momentul solemn a fost prezentă o companie de 65 militari.
La mormintele celor doi deputaţi din Sfatul Ţării (Basarabia) care au semnat în 1918 actul Unirii cu România - Atanasie Chiriac şi Teofil Ioncu - s-a oficiat, de asemenea, o slujbă de pomenire, urmată de depunerea coroanelor.
În Cimitirul „Podgoria Copou", din incinta Mănăstirii Copou, a avut loc o altă slujbă de pomenire, pentru deputatul Gheorghe Năstase.
De la ora 14:00, în Sala „Vasile Pogor" a Primăriei Iaşi a avut loc lansarea unei ediţii filatelice dedicate Centenarului Unirii Basarabiei cu România şi a volumului Iaşii şi Unirea Basarabiei cu România, autor prof. univ. dr. Ion Agrigoroaiei. Tot aici a avut loc vernisajul unei expoziţii de fotografie pe această temă şi se va deschide oficial un simpozion dedicat acestui important moment istoric.
La scurt timp, în Sala Sinaxar a Muzeului Mitropolitan, reprezentanţii Consiliului Judeţean Iaşi au semnat o declaraţie onorifică de unire cu reprezentanţii a nouă raioane din Republica Moldova.
Un alt moment solemn a avut loc începând cu ora 15:00, la Cimitirul „Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi, unde a fost pomenit deputatul Vasile Harea.
Seara s-a încheiat cu un spectacol festiv organizat la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri", cu recitaluri susţinute de Corul Marii Uniri al Ateneului Iaşi, Corul Madrigal - Marin Constantin, Corul de Copii „Angeli" şi Ansamblul Etnofolcloric „Ştefan Vodă" din Republica Moldova.