„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Slujire arhierească la Piatra Neamţ, în a treia zi de Crăciun
Sărbătoarea Crăciunului din acest an va rămâne un moment de neuitat pentru credincioşii Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi“ din municipiul Piatra Neamţ, fiindcă, în cea de-a treia zi a slăvitului praznic, Sfânta Liturghie a fost oficiată în sânul acestei comunităţi de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Zi de mare sărbătoare în Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Protopopiatul Piatra Neamţ, unde duminică, 27 decembrie 2015, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul slujitor, alături de părintele paroh Viorel Popa şi de preoţi din parohiile vecine, au mai fost prezenţi şi pr. Valentin Tofan, protopopul Protoieriei Piatra Neamţ, pr. Dan Ovidiu Cojan, director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Piatra Neamţ, pr. Vasile Păvăleanu, profesor de Dogmatică şi Morală ortodoxă în cadrul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ.
În cuvântul de învăţătură rostit, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vorbit despre curajul mărturisitor al Sfântului Arhidiacon Ştefan, curaj prezent astăzi şi la creştinii din Orientul Mijlociu: „Sfântul Arhidiacon Ştefan este primul mucenic, ucis după momentul morţii şi al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. El a rămas în memoria Bisericii ca fiind chipul creştinului care Îl alege pe Domnul Hristos chiar cu preţul pierderii vieţii sale pământene. Îl vedem şi astăzi pe Sfântul Ştefan mărturisind cu tărie dumnezeirea lui Iisus Hristos, învrednicindu-se să fie plin de Duhul Sfânt şi să vadă cerurile deschise şi toată slava Preasfintei Treimi. Pe noi ne-a binecuvântat Dumnezeu în ultima perioadă cu libertatea de credinţă, însă, în lume, chiar în aceste zile, se întâmplă manifestări ale aceluiaşi curaj mărturisitor pe care l-a avut Sfântul Arhidiacon Ştefan - creştinii din Orientul Mijlociu aleg să moară pentru Hristos, decât să trăiască fără de El“.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Viorel Popa a fost hirotesit de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei întru iconom stavrofor.