„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Slujire arhierească şi sfinţire în Valea Adâncă
Credincioşii din localitatea Valea Adâncă din judeţul Iaşi l-au primit în mijlocul lor pe Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, sâmbătă, 25 mai 2019. Ierahul a sfinţit demisolul bisericii din Valea Adâncă şi a săvârşit Sfânta Liturghie pe podiumul din faţa viitorului locaş de cult, iar în după-amiaza zilei, chiriarhul a oficiat slujba de punere a pietrei de temelie pentru viitoarea biserică a Parohiei Valea Adâncă II, locaş ce îl va avea ca ocrotitor pe Sfântul Gheorghe Pelerinul.
Comunitatea din localitatea limitrofă Iaşului, comuna Valea Adâncă, a participat dimpreună cu soborul de slujitori la sfintele slujbe săvârşite cu prilejul sfinţirii unui paraclis şi a unui loc special pentru ridicarea unei noi biserici. Părintele Mitropolit, întâmpinat fiind de credincioşi şi preoţi, a sfinţit demisolul locaşului de cult, biserică aflată în construcţie din anul 2012, primind cu această ocazie drept patron pe Sfântul Ioan Rusul. După oficierea sfintei slujbe, a urmat Sfânta Liturghie arhierească sâvărşită de un sobor de preoţi şi diaconi. Printre slujitori s-au numărat şi părinţii protopopi Toma Gradinaciuc şi Mihail Roşu.
În cuvântul de învăţătură, IPS Părinte Mitropolit Teofan a subliniat importanţa construirii locaşurilor de cult: „De ce zidim noi biserici? De ce dorim noi, preoţii şi credincioşii, să aşezăm biserica aproape de casele oamenilor. În Evanghelia de astăzi, Domnul ne răspunde: Biserica o facem pentru că dorim să fim ucenicii lui Hristos, pentru că dorim să rămânem în cuvântul Lui, pentru că dorim să cunoaştem adevărul, pentru că dorim să fim liberi şi pentru că dorim să nu fim cuprinşi de robia păcatului. În momentul în care vedem biserica, mergând de la casele noastre, mergând spre casele noastre, este imposibil, într-o formă conştientizată sau nu, să nu ne aducem aminte de Dumnezeu”.
Părintele Liviu Ionel Ghilan, parohul comunităţii, a fost hirotesit întru iconom stavrofor, primind semnele distinctive: brâu roşu, bederniţa şi crucea pectorală.
Sfântă biserică închinată Sfântului Gheorghe Pelerinul, canonizat în 2018
În după-amiaza zilei, ierarhul a săvârşit, în faţa credincioşilor de la Parohia Valea Adâncă II, slujba de punere a pietrei de temelie pentru viitorul sfânt locaş, biserică ce va purta ca sfânt ocrotitor pe Sfântul Gheorghe Pelerinul, recent canonizat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. La eveniment au mai luat parte părintele protoiereu Mihail Roşu al Protopopiatului 3 Iaşi, părintele paroh Bogdan Florea, dar şi slujitori din comunităţile vecine.
La final, Părintele Mitropolit Teofan a adresat celor prezenţi un scurt cuvânt: „La temelia acestei biserici trebuie multă răbdare pentru că un lucru frumos se înalţă cu greutate. Dumneavoastră ştiţi, că poate aveţi o casă sau poate vreţi să vă faceţi o casă, şi ştiţi foarte bine cât de greu este şi câtă luptă, câtă temere, câtă încercare pentru a avea locul, apoi a pune temelia şi în cele din urmă a te muta în casă. Dar mulţi dintre dumneavoastră aţi trecut prin această fază şi ştiţi bine cât de mult v-aţi bucurat pentru prima noapte când aţi dormit în casa dumneavoastră. Aţi uitat de toate încercările prin care aţi trecut, cum se întâmplă cu o mamă atunci când naşte un copil. Spune Scriptura că după ce femeia a născut copil uită de durerile prin care a trecut şi, privindu-şi pruncul, uită de dureri şi se bucură, căci s-a născut copil în lume, şi nu copil oarecare, ci copilul lui Dumnezeu”.
Parohia Valea Adâncă II, cu hramul „Sfântul Gheorghe Pelerinul”, este înfiinţată în anul 2018, datorită recentelor cerinţe pastorale. Parohul acestei comunităţi este părintele Bogdan Florea.