„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Slujiri arhiereşti în Episcopia Huşilor
În Duminica Floriilor, Preasfinţitul Părinte Ignatie a oficiat Sfânta Liturghie în filia Vaduri a Parohiei Iana, Protopopiatul Bârlad. În aceeaşi zi, ierarhul a participat la concertul de Florii „Iată, Mirele vine!", organizat în Catedrala Episcopală din Huşi.
În seara zilei de duminică, 1 aprilie 2018, în Catedrala Episcopală din Huşi a fost organizat concertul de Florii „Iată, Mirele vine!". Manifestarea s-a derulat cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, şi a fost susţinut de către Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniţă Chiriachi". Formaţia este alcătuită din tineri absolvenţi ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur" din Huşi şi ai facultăţilor de teologie din Iaşi şi Bucureşti. La final, ierarhul Huşilor a explicat celor prezenţi semnificaţiile profunde ale cântărilor intonate, specifice perioadei Postului Mare, ce rezonează cu profunzimile sufletului omenesc.
În dimineaţa zilei de duminică, 1 aprilie 2018, Preasfinţitul Părinte Ignatie a slujit Sfânta Liturghie în biserica filiei Vaduri, a Parohiei Iana, Protopopiatul Bârlad, judeţul Vaslui. În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, chiriarhul locului a vorbit despre modul în care oamenii L-au întâmpinat pe Domnul Hristos în Ierusalim. Preasfinţia Sa a citit rugăciunea de sfinţire a stâlpărilor şi florilor. De asemenea, a mulţumit lui Gheorghe Grădinaru, fiu al satului, care, împreună cu familia sa, ctitoreşte biserica din Vaduri.
În seara zilei de sâmbătă, 31 martie, PS Ignatie a oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia în Catedrala Episcopală din Huşi. În după-amiaza zilei de vineri, 30 martie, Episcopul Huşilor a slujit Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite în biserica Parohiei Fălciu II, Protopopiatul Huşi. În aceeaşi zi, a vizitat parohiile Fălciu I, Bogdăneşti, Rânzeşti şi Copăceana.